Ghidul pentru baterii a fost semnat: cine poate primi bani și cum se face punctajul. Când încep înscrierile la AFM
Prosumatorii persoane fizice vor putea primi bani de la stat pentru instalarea bateriilor în care să stocheze energia produsă de propriile panouri fotovoltaice. Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat vineri, 11 septembrie, că a semnat ordinul prin care este aprobat ghidul programului de finanțare. Bugetul disponibil este de 400 de milioane de lei.
Programul ar urma să fie lansat efectiv în octombrie 2026, după modificarea platformei informatice utilizate pentru înscrieri.
„Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii! 400 de milioane de lei pentru stocare”, a anunțat Diana Buzoianu.
Ministrul a precizat că noul program nu va mai funcționa pe principiul „primul venit, primul servit”, dosarele urmând să fie evaluate în funcție de punctaj.
Cine poate primi bani pentru baterii
Programul este destinat persoanelor fizice care au calitatea de prosumator.
Asta înseamnă că solicitantul trebuie să aibă deja un sistem fotovoltaic racordat la rețeaua electrică și să dețină documentele care îi atestă calitatea de prosumator.
Programul nu finanțează instalarea panourilor fotovoltaice, ci adăugarea unui sistem de stocare a energiei produse de instalația existentă.
Bugetul programului este de 400 de milioane de lei, potrivit Ministerului Mediului și Administrației Fondului pentru Mediu.
Până la 15.000 de lei de la AFM
Finanțarea acordată de AFM poate reprezenta maximum 75% din valoarea totală a proiectului, fără să depășească 15.000 de lei, TVA inclusă.
Diferența trebuie achitată de beneficiar din fonduri proprii.
Forma consolidată a ghidului stabilește și un standard maxim de cost eligibil de 1.500 de lei pentru fiecare kWh de capacitate de stocare instalată, TVA inclusă.
Cheltuielile care depășesc acest plafon sunt suportate de beneficiar din fonduri proprii. Forma consolidată a ghidului a fost publicată de Ministerul Mediului în 9 septembrie, după consultarea publică începută în august.
Bateria trebuie să aibă minimum 10 kWh
Una dintre modificările importante introduse în forma consolidată este stabilirea unei capacități minime de 10 kWh pentru sistemul de stocare.
Bateria trebuie să fie nouă și compatibilă cu sistemul fotovoltaic pe care îl deservește.
Sunt acceptate tehnologii precum Li-Ion, LiFePO4, Na-Ion sau tehnologii echivalente fără plumb. Acumulatorii pe bază de plumb-acid nu sunt eligibili.
Sistemul trebuie să aibă o garanție de minimum 5 ani, să permită minimum 5.000 de cicluri de încărcare-descărcare și să fie prevăzut cu un sistem BMS pentru monitorizarea și protecția bateriei.
Ce se întâmplă dacă instalația nu are invertor hibrid
Dacă sistemul fotovoltaic existent nu este dotat cu un invertor hibrid compatibil cu bateria, acesta poate fi cumpărat și instalat în cadrul lucrărilor necesare.
Costurile pentru achiziția, montarea și punerea în funcțiune a invertorului hibrid nu sunt însă eligibile și trebuie plătite integral de beneficiar.
AFM va finanța bateria, montajul și punerea în funcțiune, în limitele stabilite de ghid.
Cum se acordă punctajul
O schimbare majoră față de programele Casa Verde din ultimii ani este faptul că viteza de înscriere nu va decide cine primește finanțarea.
Dosarele vor fi evaluate după două criterii: contribuția proprie a solicitantului și capacitatea bateriei instalate.
Pentru fiecare dintre cele două criterii pot fi obținute maximum 50 de puncte, punctajul total fiind de 100 de puncte.
În cazul capacității de stocare, punctajul se calculează prin înmulțirea capacității bateriei, exprimată în kWh, cu 2,5. Astfel, o baterie de 10 kWh aduce 25 de puncte, una de 15 kWh – 37,5 puncte, iar o capacitate de 20 kWh sau mai mare poate aduce punctajul maxim de 50 de puncte pentru acest criteriu.
Și contribuția proprie contează semnificativ. Cu cât solicitantul cere o proporție mai mică din proiect de la AFM și contribuie mai mult din fonduri proprii, cu atât punctajul este mai mare.
La egalitate de punctaj, ghidul prevede departajarea în funcție de valoarea contribuției proprii, apoi de capacitatea sistemului de stocare și, în ultimă instanță, de data și ora înscrierii.
Prosumatorii care au deja o baterie nu mai sunt automat excluși
Forma consolidată a ghidului conține și o modificare importantă față de varianta inițială.
Existența unei baterii deja instalate nu mai apare ca motiv general de neeligibilitate.
Solicitantul nu poate însă primi două finanțări publice pentru aceleași cheltuieli. Pentru sistemul care face obiectul cererii nu trebuie să existe o altă finanțare națională sau europeană.
Într-o sesiune, un solicitant poate depune o singură cerere pentru finanțarea unui singur sistem de stocare.
Ce acte vor fi necesare
Potrivit formei consolidate a ghidului, printre documentele care trebuie pregătite se numără cererea de finanțare, actul de identitate, certificatele fiscale privind obligațiile către bugetul de stat și bugetul local, contractul de prosumator, certificatul de racordare și o factură de energie electrică emisă pe numele solicitantului, cu o vechime de cel mult șase luni.
Documentele emise electronic trebuie încărcate în forma electronică originală, nu sub formă de fotografii sau scanări ale documentului electronic.
90 de zile pentru alegerea instalatorului
După aprobarea proiectului, beneficiarul va avea la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator validat de AFM.
Dacă instalatorul nu este ales în termen, beneficiarul pierde finanțarea.
Investiția trebuie realizată, în mod normal, în maximum 12 luni. Termenul poate ajunge la 18 luni în situațiile prevăzute de ghid și cu aprobarea AFM.
După implementare trebuie actualizat certificatul de racordare astfel încât să includă și capacitatea de stocare instalată.
Perioada de monitorizare este de un an de la emiterea certificatului de racordare actualizat.
Când începe Programul pentru baterii
Deși ordinul de aprobare a ghidului a fost semnat, înscrierile nu sunt încă deschise. Diana Buzoianu a precizat că AFM trebuie să modifice platforma informatică pentru noul sistem de selecție pe bază de punctaj.
Potrivit informațiilor comunicate de AFM ministrului Mediului, programul ar urma să poată fi lansat în luna octombrie 2026.
Data exactă și perioada în care vor putea fi depuse cererile urmează să fie anunțate de Administrația Fondului pentru Mediu.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)