Casa Verde Fotovoltaice 2024: Data la care beneficiarii pot să se înscrie în program pentru fiecare regiune din țară. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat condițiile...
A fost actualizată schema de sprijin pentru consumatorii de energie. De asemenea, a fost eliminată aplicarea taxei pe soare, pentru prosumatori. Modificările OUG 27 au fost...
Ghișee județene de eficiență energetică. Cetățenii vor putea avea acces, de anul viitor, la servicii de consiliere în domeniul eficienței energetice și a producției de energie...
Casa Verde: Prosumatorii care își instalează capacități fotovoltaice mult mai mari decât consumul propriu vor fi penalizați. În opinia ministrului Energiei, Sebastian Burduja, ei nu procedează...
Modificări pentru prosumatori aprobate de Parlament. Cum se face compensarea cantitativă și care sunt condițiile. Deputații au aprobat marți modificări la legea energiei electrice și gazelor...
Un proiect de lege adoptat luni de Senat prevede posibilitatea ca o categorie de persoane fizice să aibă opțiunea unei compensații financiare pentru facturi. Este vorba...
Modificări esențiale pentru statutul și drepturile prosumatorilor sunt dezbătute de Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senat. „Prioritatea zero este să ajung astăzi...
Creşterea numărului de prosumatori pune presiune pe sistemul de distribuţie, susține vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Gabriel Andronache. Potrivit acestuia, cei mai...
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a subliniat necesitatea instituirii unui prag pentru instalarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori, acest prag...
Un proiect ce are ca scop modificarea Legii nr. 123/2012 a energiei electrice poate aduce schimbări majore în sistemul de compensare a prosumatorilor. Aceștia vor putea...
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a amendat cu 2,4 milioane de lei șase operatori ai rețelelor de distribuție a energiei electrice, pentru nerespectarea...
Ministerul Energiei a publicat precizări despre taxa ce ar urma să fie aplicată prosumatorilor. Autoritatea oferă clarificări despre ordonanța de urgență adoptată. Potrivit sursei citate, ”posibilitatea...
Una dintre ordonanțele aprobate de Guvern în seara dinainte de minivacanța de Ziua Națională prevede ”taxa pe soare”, ce ”vizează cetăţenii şi firmele care au investit...
Țara noastră va implementa Directiva RED II, care favorizează producătorii casnici de energie. Noutatea este aceea că vor oamenii își vor putea monta panouri nu numai...
Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat noi reguli prin care se deblochează punerea în funcţiune a instalaţiilor realizate de prosumatori. Implicit, măsurile ajută la deblocarea...
Guvernul a adoptat, joi, la iniţiativa Ministerului Energiei, o ordonanţă de urgenţă care prevede, printre altele, că prosumatorii vor avea parte de compensarea cantitativă a energiei...