Connect with us
Advertisement

Eveniment

Grecia se redeschide pentru turiști de luni, 19 aprilie, când ar urma să fie ridicată carantina. Care este condiția

Publicat

Grecia intenţionează să ridice începând de luni, 19 aprilie, condiţia intrării în carantină timp de şapte zile pentru turiştii din România și din celelalte ţări ale Uniunii Europene, informează dpa.

Pentru a putea intra în vigoare, planul guvernului grec trebuie să fie aprobat de experţii epidemiologi, potrivit cotidianului Kathimerini.

Condiţia prealabilă este ca turiştii care merg în concediu în Grecia respectivi să fie vaccinaţi complet sau să aibă un test PCR actual cu rezultat negativ. Unii dintre cei sosiţi pot face obiectul testării aleatorii.

Pe teritoriul Greciei, turiştii trebuie să respecte regulile introduse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, printre care purtarea măştii care să acopere gura şi nasul.

Iniţial, Atena intenţiona să anunţe începerea sezonului turistic la 14 mai şi să ridice la acea dată condiţia carantinării. Această cerinţă va fi ridicată şi pentru călătorii veniţi din Israel, SUA, Regatul Unit, Serbia şi Emiratele Arabe Unite.

Autorităţile medicale de la Atena au raportat joi 3.089 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cu aproximativ 1.000 mai puţine decât în ziua precedentă.

sursa: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement