Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

GREVĂ JAPONEZĂ: Peste 350 de angajaţi de la oficiile de poştă din Alba poartă banderolă albă. O parte din revendicări au fost soluţionate

Publicat

Peste 350 de angajaţi ai oficiilor de poştă din judeţul Alba poartă marţi banderolă albă în timpul activităţii. În ţară aproximativ 20.000 de angajaţi din Poşta Română sunt în grevă japoneză. Potrivit liderului sindicaliştilor din Alba, Nicolae Albu, în judeţ o parte din revendicările cerute sunt soluţionate, respectiv deblocarea celor mai urgente posturi vacante şi cereri privind condiţiile de muncă. Acesta a mai spus că în semn de solidaritate continuă programul protestelor stabilit la nivel naţional cu restul liderilor de sindicat. În ce priveşte una dintre solicitări, respectiv demiterea din funcţie a celor doi directori de la nivel naţional, Ion Smeeianu şi Rosita Alexe, Albu a spus că „pentru noi nu este o cerinţă obligatorie”.

Liderul de sindicat din Alba a spus că una dintre solicitări, deblocarea posturilor vacante, a fost soluţionată pentru judeţul Alba, astfel că pe patru dintre posturile urgente se angajează personal. În ceea ce priveşte condiţiile de muncă, Nicolae Albu a declarat că „în judeţul Alba stăm mai bine ca şi celelate oficii din ţară”. Pentru judeţul Alba ar mai trebui achiziţionate de uniforme şi genţi poştale.

Marţi după-amiază, lideri de sindicat se vor întâlni la Bucureşti cu directorii generali de la Poştă Română, iar Nicolae Albu speră că revendicările să fie soluţionate, ca să nu se ajungă şi la greva foamei.

Dacă se va ajunge la această măsură drastică, primii care ameninţă că intră în greva foamei sunt liderii de sindicat din ţară. În cazul în care cererile angajaţilor nu vor fi soluţionate nici după protest, liderii sindicali ameninţă că vor intra în greva foamei tot în această săptămână.

Duminică, peste 2.500 de sindicalişti din toată ţara au protestat la sediul Guvernului, printre care şi 43 din judeţul Alba. Sindicaliştii au cerut demiterea directorului general al Poştei Române, Ion Smeeianu, şi a directorului executiv Rosita Alexe, anunţând că, dacă nu vor fi demişi, liderii sindicali vor intra în greva foamei.

La Oficiul Judeţean de Poştă Alba angajaţii îşi desfăşoară activitatea, dar au pe mână o banderolă albă, semn că sunt şi în grevă japoneză. Directorul oficiului, Ioan Florea a spus că „nu toţi angajaţii sunt în grevă japoneză şi că e posibil să se ajungă şi la greva foamei”. În ceea ce priveşte demiterea celor doi directori, Florea a spus că „nu ştiu nimic despre asta”.

Nicolae Albu a spus că în judeţul Alba sunt 470 de membri de sindicat, iar marţi peste 350 sunt în grevă japoneză.

Sindicaliştii cer demiterea directorului general al Poştei Române, Ion Smeeianu, a directorului executiv Rosita Alexe şi a oamenilor aduşi de aceştia.

Totodată, sindicaliştii solicită creşterea salariilor cu 20 la sută, plata orelor suplimentare, asigurarea de consumabile, achiziţionarea de uniforme şi genţi poştale, precum şi angajarea de personal pe locurile vacante.

Liderul sindical Matei Brătianu a precizat că în cursul acestei săptămâni ar urma ca, împreună cu alţi membri din birourile executive judeţene, să intre în greva foamei.

„Facem demersuri ca greva foamei să înceapă în această săptămână. În prima zi voi intra eu şi alţi cinci-şase membri sindicali, urmând ca în cea de a doua zi să se alăture cel puţin 40 de membri din birourile executive şi, în a treia zi, probabil că vom fi 80-100 de reprezentanţi în greva foamei”, a spus Matei Brătianu, precizând că greva foamei va avea loc la Bucureşti.

Angajaţii Poştei Române spun că au salarii extrem de mici, în condiţiile în care conducerea companiei încasează sume de ordinul miilor de euro.

Potrivit sindicaliştilor, directorul Ion Smeeianu câştigă 11.000 de euro pe lună. De altfel, mai mulţi angajaţi ai Poştei au venit la protest cu fluturaşul de salariu în care arătau că, pentru şase ore de muncă pe zi, au primit lunar salarii cuprinse între 224 de lei şi 331 de lei.

Poşta Română are în acest moment 1.500 de posturi vacante care sunt „îngheţate” de conducere pentru reducerea costurilor.

Poştaşii au început protestele în 7 mai, când au pichetat sediul central al Poştei Române şi sediile prefecturilor. După greva japoneză de marţi, poştaşii vor ieşi din nou în stradă joi, când vor picheta, de la ora 10.00, sediile oficiilor judeţene de Poştă şi sediul Poştei Române din Capitală.

Reamintim că anul trecut, în urma unui val de disponibilizări, 75 de angajaţi de la Poşta Română din Alba şi-au pierdut posturile.

Citeşte şi Poşta Română Alba: 75 de angajaţi disponibilizaţi. Vor putea opta pentru 20 de posturi vacante, după reorganizare

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax