Actualitate
Gruia Bumbu a înființat Romanian IVLP Alumni Association, la Alba Iulia. Organizația promovează schimbul cultural în statele cu ambasade americane
La Alba Iulia, s-a înființat Romanian IVLP Alumni Association, organizație ce militează pentru înțelegere reciprocă și cooperare în arealul euroasiatic, fiind condusă de Gruia Ioan Bumbu, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Romi.
The International Visitor Leadership Program (IVLP) este un program gestionat de Departamentul de Stat American care tocmai a împlinit 70 de ani de la înființare. În acest timp, în IVLP, au fost formate peste 200.000 de persoane din întrega lume, dintre care peste 300 de șefi de stat, sute de lideri politici, precum și cinci persoanalități premiate cu premiul Nobel pentru Pace.
Romanian IVLP Alumni Association va fi condusă de Gruia Ioan Bumbu, fost președinte al Agenției Naționale pentru Romi, iar din Consiliul Director care va coordona activitatea organizației fac parte Asztalos Csaba-Ferenc, președinte al Consiliului Național de Combatere a Discriminării și Roșu Mădălina Raluca, director al departamentului juridic din cadrul Consiliului Național de Combatere a Discriminării.
Organizația s-a înfiinţat în România, în scopul dezvoltării societății civile prin oportunitățile de accesare a rețelelor de cooperare transfrontalieră cu alte asociații similare din lume. Romanian IVLP Alumni Association va milita pentru apărarea drepturilor civile, economice, sociale și culturale ale cetățenilor, pentru dezvoltarea activismului social și a spriritului de inițiativă a cetățenilor, precum și pentru consolidarea păcii și prieteniei între popoarele din zona euroasiatică.
Romanian IVLP Alumni Association va promova toate programele de schimb cultural desfășurate cu state în care funcționează ambasade americane, prin intermediul căreia vor fi proiectate şi implementate proiecte şi iniţiative, cum ar fi conferințe, seminarii, workshop-uri, premii, campanii de informare, produse editoriale.
Romanian IVLP Alumni Association este membră în Rețeaua Europeană a Asociațiilor Americane Alumni, care s-a înființat la sfârșitul anului 2011, la Roma, fiind o organizație care are membrii fondatori organizații naționale. Accesul în această structură este permisă exclusiv membrilor care au fost sau sunt beneficiari ai diferitelor programe susținute de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News