Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Grupul Skepsis va reprezenta Alba Iulia la evenimente internaționale desfășurate în Bulgaria, Muntenegru și Republica Moldova


Publicat

_DSC6569Grupul Skepsis va reprezenta Alba Iulia la o serie de evenimente internaţionale. „Procesul lui Prometeu”, un spectacol original din repertoriul grupului, a fost selectat să participe la câteva festivaluri internaţionale de teatru adresate trupelor tinere.

În perioada 16 – 21 iunie, grupul va participa la Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret, VREME, organizat în Vratsa, Bulgaria. Este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Estul Europei, ajuns la a XVII-lea ediţie. Festivalul este unul de anvergură, bucurându-se de suportul autorităţilor locale şi aflându-se sub patronajul Primarului Kalin Kamenov. Festivalul este organizat din doi în doi ani, reuneşte cele mai bune grupuri şi companii tinere din Europa şi de pe alte continente şi prin longevitatea sa reuşeşte să transforme Vratsa într-o veritabilă capitală internaţională a teatrului de tineret. Supervizarea critică este asigurată de regizori şi actori recunoscuţi pentru activitatea lor profesională în plan internaţional şi pentru implicarea în activităţi şi evenimente de formare artistică a tinerilor generaţii.

Grupul Skepsis participă pentru a două oară la acest festival, după ce la ediţia precedentă a surprins printr-o prezenţă dezinvoltă şi creativă, cu un spectacol de Comedia dell Arte energic şi debordant. Acum e rândul Procesului lui Prometeu un spectacol care va fi prezentat publicului şi participanţilor pe scena teatrului de vară. Deplasarea Grupului Skepsis este susţinută în acest demers de Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia şi de Primăria Municipiului Alba Iulia. Sprijinul acordat de Primăria Alba Iulia vine în contextul protocolului de colaborare încheiat pentru o perioadă de 10 ani între Municipiul Alba Iulia şi Asociaţia Grupul Skepsis, în cadrul proiectului Interactive Cities, finanţat prin programul URBACT III.

În perioada 11 – 15 august, Grupul Skepsis va participa la Festivalul Internaţional de Teatru KORIFEJ, organizat la Kolasin, Muntenegru. Prima ediţie a acestui festival a avut loc în 2014, iar din 2016 a devenit internaţional, fiind dedicat teatrului alternativ. Teatrul Kolasin are misiunea de a dezvolta viata socioculturală a comunităţii şi de a promova potenţialul turistic al localităţii prin artă. Festivalul este aflat la primele ediţii şi este susţinut de instituţii şi organizaţii locale. Teatrul Kolasin a fost prezent la Alba Iulia la Festivalul Internaţional APOLLO în acest an, unde în cadrul discuţiilor şi schimburilor interculturale s-au creat punţi de legătură spre colaborări viitoare.

Poate cea mai interesantă călătorie internaţională a Grupului Skepsis va fi în luna octombrie 2017, la Cahul, Republica Moldova, unde a fost invitat să participe la celebrarea a 30 de ani e la înfiinţarea Teatrului Muzical-Dramatic “B.P.Haşdeu”. Directorul teatrului, Gheorghe Mândru a lansat această invitaţie chiar la Alba Iulia, unde teatrul din Cahul a participat anul acesta la Festivalul Internaţional Apollo. Echipa teatrului din Cahul a lăsat o puternică impresie la Alba Iulia apreciind munca organizatorului, frumuseţea şi valoarea istorică şi simbolică a oraşului şi mai ales schimburile de experienţă realizate în cadrul festivalului. Iată de ce se doreşte deschiderea unei colaborări în plan cultural-artistic de durată în următorii ani.

Alegerea spectacolului nu este întâmplătoare. Pe parcursul anilor Grupul Skepsis şi-a creat un stil, o abordare şi o viziune artistică specifică, bucurându-se de recunoaştere în plan naţional şi internaţional. Această recunoaştere este meritul generaţiilor de tineri care, asemenea lui Prometeu, muncesc împreună pentru a ţine aprinsă flacăra pasiunii, a dragostei pentru artă.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată în Alba și alte 14 județe. Intervalul de valabilitate

Publicat

Meteorologii au emis un Cod Galben de de instabilitate atmosferică accentuată, valabil joi 17 iunie, de la ora 12:00 până la ora 21:00. 

Potrivit acestora, pe parcursul zilei de joi (17 iunie) în Oltenia, vestul Munteniei, Banat, jumătatea de sud a Crișanei și a Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în sud-estul teritoriului.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Ministerul Agriculturii: Fermierii primesc 2.000 de euro / 1.000 mp pentru culturile de ardei, castraveţi, tomate şi vinete

Publicat

Legumicultorii vor beneficia în acest an de un ajutor de minimis de 2.000 de euro/cultură/1.000 metri pătraţi, plafonul maxim alocat pentru noua schemă de sprijin fiind de 150 de milioane de lei (30,785 milioane de euro), potrivit unei Hotărâri aprobate miercuri de Executiv pentru susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate.

Culturile care vor fi susţinute prin noua schemă de sprijin sunt cele de ardei, castraveţi, tomate şi vinete.

„În şedinţa Guvernului din data de 16 iunie 2021 a fost aprobată Hotărârea pentru aprobarea programului de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru anul 2021. (…) Schema va fi implementată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin centrele locale/judeţene, care vor fi sprijinite în activitatea de control şi evaluare a producţiei de către direcţiile pentru agricultură judeţene”, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) .

Actul normativ reglementează: modalitatea de depunere a cererii la APIA, culturile pentru care se acordă ajutor de minimis şi anume ardei, castraveţi, tomate, vinete şi categoriile de beneficiari: persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice şi criteriile de eligibilitate pentru obţinerea sprijinului.

Potrivit sursei citate, actul normativ prevede şi producţiile minime pe care trebuie să le obţină producătorii agricoli, precum şi documentele justificative care se prezintă pentru obţinerea ajutorului de minimis; efectuarea verificărilor privind existenţa suprafeţelor, a culturilor declarate şi evaluarea producţiei, de către comisii mixte APIA-DAJ; controlul respectării normelor privind utilizarea durabilă a produselor de protecţie a plantelor de către inspectorii fitosanitari oficiali; modalitatea de comunicare între centrele locale/centrele judeţene/APIA şi MADR şi DAJ.

Depunerea cererilor se va realiza până la cel târziu 20 iulie inclusiv, iar valorificarea producţiei se va face în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie. Documentele justificative pot fi depuse până la 3 decembrie 2021, inclusiv.

Plafonul maxim alocat acestei scheme de sprijin este de 30.785 mii euro (150.000 mii lei), iar valoarea maximă a ajutorului de minimis/beneficiar este de 2.000 euro/cultură/1000 mp.

MADR precizează că prin acordarea ajutorului reglementat de prezenta hotărâre se doreşte creşterea interesului producătorilor în dezvoltarea exploataţiilor agricole şi satisfacerea dorinţei consumatorilor de a achiziţiona legume proaspete şi de calitate.

sursa: madr.ro

Citeste mai mult
Publicitate

EDUCAȚIE

În ce condiții va fi decontată naveta elevilor. Ordonanța de Urgență, adoptată de Guvern

Publicat

Guvernul a adoptat miercuri ordonanța de urgență care prevede decontarea transportului elevilor între ​localitatea de domiciliu și localitatea în care învață. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că este alocată suma de 100 de milioane de lei, estimându-se că vor fi 130.000 de elevi beneficiari.

„Spre exemplu, în anul 2019, naveta elevilor a necesitat o sumă de aproape 80 de milioane de lei. Anul acesta, Ministerul Educaţiei are în buget 100 de milioane de lei pentru decontul navetei, 100 de milioane de lei pentru 130.000 de beneficiari estimaţi, vreme de 34 de săptămâni, ar trebui, asta este durata cursurilor într-un an calendaristic, a rămas mai puţin, din păcate, cu o valoare medie de 770 de lei/elev pentru cele 34 de săptămâni”, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la finalul ședinței de guvern.

El a susținut până acum nu a fost plătită naveta elevilor „din cauza unor neclarităţi legislative”.

Cîmpeanu a spus că una dintre noutăți este că naveta va putea fi decontată și pentru distanțe de peste 50 de kilometri.

În ce condiții va fi decontată naveta elevilor:

  • Decontarea va fi asigurată la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Va putea fi decontată lunar numai suma aferentă avansului primit în luna precedentă.
  • Pentru distanțele ce vor depăși 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 30 de lei /lună se va suplimenta cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.
  • În situația în care sunt elevi care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km și nu locuiesc la internat sau gazdă li se va deconta suma aferentă distanței de 50 km, la care se va adauga 1 leu/km/lună, pentru distanțele ce depășesc 50 de km.
  • Operatorii de transport rutier vor avea obligația de a emite documente lunare de transport cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună.
  • Mecanismul de decontare va fi reglementat prin Metodologia ce va fi aprobată prin ordin al ministrului educației, în maximum 30 de zile de la emiterea ordonanței de urgență.

sursa: hotnews.ro

Citeste mai mult
Publicitate

AIUD

VIDEO: Percheziții în județul Alba, acasă la angajații unei stații de carburanți. 6 suspecți, aduși la audieri

Publicat

Poliţiştii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, efectuează 8 percheziţii la persoane bănuite de furt de combustibil.

Având complicitatea șoferilor unor camioane, angajații unei stații de carburanți ar fi sustras peste 1.000 de litri de motorină.

La data de 17 iunie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, au efectuat 8 percheziţii, toate în județul Alba, la o stație de carburanți și la domiciliile a 6 persoane, angajați ai stației, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 14 – 28 aprilie 2021, angajații unei stații de carburanți, având complicitatea unor șoferi de camioane care ar fi intrat în stație pentru a alimenta, ar fi sustras peste 1.000 de litri de combustibil pe care, ulterior, l-ar fi depozitat în bidoane și l-ar fi comercializat către diverse persoane.

La percheziţii, alături de polițiștii de investigații criminale, participă și polițiști din structurile de investigare a criminalității economice, criminalistic și acțiuni speciale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate