Administrație
Gunoiul din Alba Iulia se mută sub pământ. Peste 1,9 milioane de euro pentru 134 de platforme subterane
Primăria Alba Iulia a organizat o licitație privind proiectarea și execuția a 134 de platforme subterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor urbane din municipiu. Valoarea totală a contractului, care include printre altele servicii de proiectare, asistență tehnică și execuție, este de peste 9 milioane de lei (peste 1,9 milioane de euro), fără TVA.
Potrivit SEAP, autoritatea contractantă, Municipiul Alba Iulia a atribuit un contract tip „proiectare + execuție” prin care se propune a se realiza elaborarea documentației tehnice pentru obţinerea autorizaţiei de construire (DTAC), proiectul tehnic (PT), detalii de execuţie (DDE), caiete de sarcini (CS) și proiectul privind organizarea execuţiei (POE), asistență tehnică din partea proiectantului și execuţia propriu-zisă a lucrărilor, defalcate pe următoarele etape:
- Elaborare Proiect Tehnic, Detalii de Execuţie, Caiete de sarcini , DTAC și POE pentru realizarea si finalizarea obiectivului de investiție.
- Execuţia propriu-zisă a lucrărilor la obiectivul de investiție, inclusiv procurarea si montarea echipamentelor și procurarea dotărilor.
- Asistența tehnică pe perioada execuţiei lucrărilor la obiectivul de investiție.
Durata contractului va fi de 105 zile, pentru etapa I și II de elaborare a documentației tehnice și 16 luni pentru execuția lucrărilor, astfel:
Etapa I :Se va preda documentația, faza proiect pentru autorizarea construcției, în termen de 30 zile de la data primirii ordinului de începere a contractului. După predare, dacă este cazul, se va răspunde solicitărilor beneficiarului de clarificări sau completarea documentației, în termen de cel mult 3 zile de la data solicitării clarificării sau completării. Documentatia tehnică va conține inclusiv devizul general elaborat conform legislației în vigoare.
Etapa II: În termen de 75 zile de la data obținerii autorizației de construire, se vor preda următoarele:Proiectul tehnic cu detaliile de execuție, caietele de sarcini și proiectul de organizare a execuției lucrărilor. Proiectul tehnic va conține inclusiv devizele pe obiecte, pe fiecare platformă în parte.roiectul tehnic va fi verificat de verificatori de proiecte atestați pe specialități și se va susține de către proiectant în comisia tehnico-economică a beneficiarului în vederea obținerii avizului C.T.E.Proiectantul va avea obligația ca în termen de 3 zile calendaristice să rezolve toate observațiile primite de la beneficiar în faza de proiectare și de la beneficiar și constructor în faza de asigurare a asistenței tehnice. Alba24.ro
Etapa III: Procurarea si furnizarea dotărilor în conformitate cu prevederile proiectului tehnic autorizat va începe după obținerea avizului comisiei tehnico-economice a beneficiarului pentru proiectul tehnic, predarea amplasamentelor și primirea ordinului de începere a lucrărilor. Durata execuției lucrărilor, procurarea și montarea utilajelor și echipamentelor, procurarea si furnizarea dotărilor va fi de 16 luni de la data primirii ordinului de începere a lucrărilor. Pe toată durata de realizare a lucrărilor și până la recepția la terminarea lucrărilor proiectantul va asigura asistența tehnică.
Valoarea estimată a contractului pentru elaborarea documentației tehnice pentru obţinerea autorizaţiei de construire (DTAC), proiectul tehnic (PT), detaliile de execuţie (DDE), caiete de sarcini (CS) și proiectul privind organizarea execuţiei (POE), inclusiv echipamente și dotări asistență tehnică din partea proiectantului și execuţia propriu-zisă a lucrărilor pentru obiectivul „Construire platforme subterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor urbane – municipiul Alba Iuli” – etapa I (134 platforme) a fost de 9.163.881,26 lei fără TVA și s-a determinat astfel:
Valoarea estimată la faza SF a fost de 9.163.881,26 lei fără TVA din care:
- proiectare (PAC, PT, DDE, CS, POE): 36.640,63 lei , fără TVA
- asistență tehnică din partea proiectantului: 36.640,63 lei, fără TVA
- execuție (C+M): 7.433.000,00 lei , fără TVA
- utilaje și echipamente: 63.000,00 lei, fără TVA
- dotări: 1.594.600, 00 lei , fără TVA
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
marți, 13.08.2019 at 14:26
Am mai comentata aceste poze. Sunt de la darea in functie. De atunci cei care iau gunoiul le-au sricat intentionat pentru a scapa de manevre inutile. Cele de la Columna si 280 sunt deteroirate din noiembrie. Cine de le Primarie s-a sesizat ? Nimemi. Pentru ca acolo au fost condusi si sunt si acum, de catre NIMENI. Bani prapaditi !