Actualitate
Guvernul a aprobat schema de ajutor de la stat pentru fermierii afectaţi de secetă. Banii, plătiţi până la sfârşitul anului
Guvernul a aprobat vineri, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ordonanța de urgență ce prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat, cu acordarea de compensaţii producătorilor agricoli afectaţi grav de efectele secetei severe produse în perioada aprilie – septembrie 2015. Plăţile vor fi făcute până la finalul anului 2015.
În acest sens, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a transmis notificările oficiale privind aprobarea schemei de ajutor de stat către Comisia Europeană.
De prevederile actului normativ vor beneficia producătorii agricoli înregistraţi în evidenţele APIA cu cerere unică de plată aferentă anului 2015, care sunt declaraţi de APIA, în urma controlului administrativ, eligibili pentru schema de plată unică pe suprafață aferentă anului 2015, transmite Guvernul, într-un comunicat de presă.
Plata compensatorie se va acorda diferenţiat, în funcţie de procentul de calamitare înscris în procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor și de categoria beneficiarului, având în vedere că în cazul persoanelor juridice costurile de producție sunt substanțial mărite (cheltuieli mai mari cu input-urile necesare respectării tuturor verigilor tehnologice, înregistrare fiscală ca plătitori de TVA.)
Autorizarea beneficiarilor și sumelor cuvenite, precum și înregistrarea obligațiilor de plată se efectuează după primirea Deciziei (CE) privind aprobarea acordării ajutorului de stat.
Se preconizează că de prevederile prezentului act normativ vor beneficia circa 173.500 producători agricoli, dintre care 165.100 persoane fizice și 8.400 persoane juridice. Valoarea totală a despăgubirilor este de maximum 640 milioane lei. Din judeţul Alba, vor fi peste 300 de beneficiari.
Vezi şi Peste 300 de fermieri din Alba vor primi despăgubiri de la stat pentru culturile afectate de secetă
Citeşte şi Despăgubirile de secetă, plătite în avans până în decembrie. Fermierii vor primi cel mult 400 de lei pe hectar, la culturile de bază. CONDIŢII
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News