Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Guvernul a găsit rețeta de succes pentru sport. Au fost aprobate 70 de obiective strategice pentru următorii 10 ani

Publicat

Guvernul României a aprobat miercuri proiectul „Strategia Națională pentru Sport 2023-2032” inițiat de Ministerul Sportului, prin care sportul este poziționat ca prioritate națională și se stabilește viziunea de dezvoltare și direcțiile majore pentru următorul deceniu.

Acest proiect reprezintă un punct de referință istoric pentru sportul românesc, care îi va determina viitorul într-o manieră profund reformatoare, se spune în comunicatul Ministerului Sportului.

Conform declarațiilor ministrului Sportului, Eduard Novak, „Strategia Națională pentru Sport este rețeta de succes care stabilește viziunea de dezvoltare și direcțiile majore ale sportului românesc până în anul 2032.

Pentru istoria sa în sportul mondial, România merită un sistem prin care să putem redeveni competitivi. Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Gheorghe Hagi, Iolanda Balaș, Lia Manoliu, Gabriela Szabo, Ilie Năstase, David Popovici și toți ceilalți mari campioni pe care sportul românesc i-a avut și îi are sunt legende care ne-au demonstrat că se poate. Prin rezultatele sale în sport, România va fi o țară respectată și apreciată.”

Strategia Națională pentru Sport 2022-2032: 70 de obiective strategice pentru următorii 10 ani

Strategia Națională pentru Sport 2022-2032 reprezintă documentul cadru care stabilește viziunea de dezvoltare și direcțiile majore, având ca funcție principală direcționarea și coagularea tuturor eforturilor, resurselor și acțiunilor întreprinse într-o direcție coerentă, care să poziționeze sportul ca o prioritate națională. Acest proiect are ca factori strategici cheie sportul comunitar, sportul în educație și sportul de performanță.

În cadrul Strategiei Naționale pentru Sport se regăsesc 70 de Obiective Strategice pentru Sportul din România, care trebuie implementate în următorii 10 ani.

Aceste obiective includ prioritizarea sporturilor olimpice de tradiție, crearea unui sistem sportiv piramidal transparent, decentralizarea structurilor și bazelor sportive din structurile de stat, finanțarea federațiilor prioritare în baza unor strategii pe termen lung, cu obiective finale la Jocurile Olimpice și Paralimpice, dar și cu obiective intermediare.

De asemenea, printre obiective se mai află și crearea unui sistem în care sportivii de performanță să se poată antrena în cele mai bune condiții, cu accent pe conceptul de pregătire centralizată controlată, construit în jurul unor centre regionale de excelență sau olimpice, dar și strategia de infrastructură, investiții prin programe guvernamentale pentru crearea de noi activități, elaborarea sistemului de specializare a antrenorilor și crearea unui sistem în care foștii sportivi de performanță să aibă prioritate la reîntoarcerea în sistemul sportiv.

Strategia își mai propune integrarea Ministerului Sportului în noul cadru organizatoric și funcțional, modernizarea sistemului de selecție și pregătire a sportivilor de performanță și de talie mondială, prin creșterea gradului de profesionalism și prin asigurarea finanțării corespunzătoare.

Dezvoltarea și modernizarea bazelor sportive de performanță și crearea centrelor regionale de excelență sau olimpice, e de asemenea una din prioritățile strategiei, la care se mai adaugă implementarea de programe educaționale specifice și adaptate nevoilor sportivilor de performanță, pentru a le asigura și o dezvoltare educațională și profesională adecvată, intensificarea activității internaționale și a colaborării cu instituțiile și organizațiile sportive relevante la nivel mondial, european și regional, pentru a putea beneficia de expertiză și resurse suplimentare.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a subliniat importanța acestui proiect și a reiterat angajamentul său de a asigura implementarea efectivă a strategiei, în beneficiul sportului românesc și al tuturor celor care îl practică.

Implementarea strategiei va necesita eforturi susținute și resurse financiare corespunzătoare, însă rezultatele pe termen lung vor fi cu siguranță pe măsura acestor investiții. Prin poziționarea sportului ca prioritate națională și prin dezvoltarea unui sistem coerent și eficient, România poate recupera terenul pierdut și poate redeveni o țară respectată și apreciată în sportul mondial, se mai scrie în comunicat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 11.05.2023 at 12:27

    Deageaba ai strategie, dacă nu are cine şi cu ce să o pună în practică !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax