Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Guvernul a reglementat profesiile de expert şi tehnician în egalitate de şanse

Publicat

Guvernul a reglementat, joi, exercitarea profesiei de expert și a celei de tehnician în egalitate de șanse, prin modificarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Cele două profesii au fost introduse în COR (Clasificarea Ocupațiilor în România) în anul 2014, respectiv 2015.

Actul normativ stabilește că persoanele juridice din sectorul public și din cel privat care au peste 50 de salariați vor avea posibilitatea de a angaja un expert sau un tehnician în egalitate de șanse, în limita bugetului destinat cheltuielilor salariale.

Reglementarea celor două profesii vine în contextul unei preocupări din ce în ce mai mari, la nivel internaţional şi european, pentru implementarea principiilor egalității de gen în toate domeniile și la toate nivelurile de intervenție, transmite Guvernul.

România și-a asumat, în anul 2015, punerea în aplicare a Angajamentului nr. 1 privind formarea unor specialiști, experți și tehnicieni în domeniul egalității de șanse de la nivelul administrației publice centrale și locale, în cadrul Campaniei „HEforSHE”, inițită de UN WOMEN, și s-a angajat ca, până în anul 2020, 70% dintre cele 1.680 de instituții publice naționale și locale să aibă experți sau tehnicieni în domeniul egalității de șanse.

Actul normativ introduce și noțiunea de „violență de gen”, conform definiției din Convenția de la Istanbul.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax