Connect with us

Economie

Hidroelectrica a anunțat noi tarife. Care sunt prețurile la energie pentru clienții care încheie contracte

Publicat

Compania Hidroelectrica a anunţat noi tarife pentru energie electrică. Oferta este pentru clienți casnici și este valabilă pentru contracte încheiate în perioada 1 aprilie – 30 iunie.

Oferta pentru clienți noi include:

  • tarif de 0.28404 lei/kWh – prețul energiei electrice (include TG, tariful de transport – componenta de introducere a energiei electrice în rețea) pentru o perioadă contractuală de 12 luni
  • 0.28000 lei/kWh – prețul energiei electrice active (fără TG, tariful de transport – componenta de introducere a energiei electrice în rețea) pentru o perioadă contractuală de 12 luni

Prețul final de contract furnizare energie electrică variază în funcție de amplasarea geografică a locului de consum.

Oferta de tarife/prețuri aprilie-iunie 2023

 

Prețul final – cum se calculează

Prețul final facturat va fi determinat în conformitate cu prevederile OUG nr. 27/18.03.2022 cu modificările și completările ulterioare, privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată prin Legea nr. 206/2022, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G 119/2022 și Legea 357/2022 de aprobare și completare a O.U.G 119/2022, a comunicat Hidroelectrica.

Cererea privind aplicarea prețului final facturat plafonat pentru energia electrică consumată și declarația pe proprie raspundere privind încadrarea în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 27/2022 se vor transmite la adresa de e-mail: plafonare@hidroelectrica.ro.

Tarife majorate de ANRE

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat majorarea tarifelor de distribuție a gazelor și a energiei electrice, de la 1 aprilie 2023. Acestea au fost publicate în Monitorul Oficial, potrivit economedia.ro.

Majorarea tarifului mediu va fi de 11% pentru operatorul național de transport Transelectrica și cuprinsă între 8% și 31% pentru tarifele de distribuție la joasă tensiune, adică pentru companiile de distribuție.

Anterior, Guvernul a decis să amâne ordonanța de urgență inițiată de Ministerul Energiei ce prevede creșterea doar parțială a tarifelor de distribuție. Acestea au fost înghețate în 2022 ca urmare a plafonării prețurilor la energie pentru populație.

„ANRE a dezbătut în comitetul de reglementare ajustarea tarifelor de distribuție la energie electrică și gaze naturale, dar asta nu înseamnă că prețurile finale la consumatorii casnici și non-casnici se modifică.

Au fost aprobate noile tarife care într-adevăr au crescut, dar este doar o componentă a prețului cu o pondere relativ mică în acest moment.

În continuare există acele plafoane care sunt stabilite în ordonanța 27 pentru consumatorii care au dreptul la ele şi se aplică: 0,68 lei, 0,80 lei, 1 leu şi 1,30 lei la energie electrică şi, respectiv, la gaze naturale: 0,31 lei şi 0,37 lei pentru casnic și non-casnic”, a spus vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, potrivit antena3.ro

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement