Connect with us
Publicitate

Actualitate

Hoţii au dat atacul la linia ferată a „Mocăniţei” din Munţii Apuseni. Trei tineri din Baia de Arieş au fost reţinuţi

Publicat

Trei tineri din Baia de Arieş sunt cercetaţi pentru furtul a 35 de metri de cale ferată de pe traseul „Mocăniţei” din Munţii Apuseni. Aceştia sunt suspecţi în cazul sustragerii a 14 bucăţi de şină ferată îngustă, pe care le-au transportat la un centru de colectare fier vechi.

Tinerii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, cu propunere de arestare preventivă.

Cei trei au fost identificaţi de poliţiştii formaţiunii de Investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Baia de Arieş, marţi, la ora 15.30. P.C. (32 de ani), G.D. (41 de ani) şi T.S. (25 de ani), toţi din oraşul Baia de Arieş, au sustras din locul numit Podul Vechi (în localitatea Muncelu), de pe tronsonul de cale ferată îngustă Baia de Arieş – Abrud, în prezent nefuncţional, 14 bucăţi de şină de cale ferată ( în total 35 de metri), pe care au transportat-o cu o autoutilitară, la un centru de colectate a deşeurilor feroase.
Segmentul de cale ferată îngustă Baia de Arieş – Abrud, parte din Ansamblul de cale ferată îngustă Turda – Abrud, este în gestiunea Societăţii de Administrare Active Feroviare S.A. – Agenţia Teritorială Timişoara, fiind înscris în cadrul Listei Monumentelor Istorice din România.
Prejudiciul cauzat prin fapta celor trei a fost stabilit, de către societatea care administrează calea ferată, la valoarea de 7.299 lei şi a fost recuperat integral.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate