28 februarie: 233 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan. Răscoala ţăranilor iobagi din Apuseni

Pe 28 februarie, se împlinesc 231 de ani de când conducătorii răscoalei țărănești de la 1784-1785, Horea, Cloșca și Crișan, au fost pedepsiți și executați cu cruzime, prin tragerea pe roată, la Alba Iulia, pentru acțiunile lor prin care au încercat să îi scape pe țărani de situația extrem de grea în care trăiau.

Povestea lor, îngrozitoare, dar frumoasă, are încă puterea de a-i cutremura pe cei care, pentru a le cinsti memoria celor care s-au revoltat împotriva constrângerilor nobiliare, își doresc să reconstituie, cel puțin mental, acele momente.

Vezi şi 236 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan. Povestea tragică a ţăranilor iobagi din Apuseni

Secolul XVIII a adus emancipare socială în Europa

Pentru a se înțelege fenomenul care a dus la răscoala țăranilor din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan în 1784-1785, aceasta trebuie introdusă în contextul istoric al vremii. Condițiile de viață ale țăranilor din Transilvania erau greu suportabile, aproape fără echivalent în Europa la vremea respectivă. Aceștia erau nevoiți să slujească pentru nobili 4-5 zile pe săptămână, aveau de plătit dări, zeciulială, erau obligați la cărăușii. De cealaltă parte, nobilimea avea monopol pe crâșmuit, pescuit, păduri, pășuni, tot ce putea aduce venit. Țăranii trăiau din gospodăria proprie, muncind peste măsură în puținul timp care le rămânea, după împlinirea datoriilor față de nobili.

Totodată, pe plan internațional, apar teorii sociale, se naște un curent de emanciapare socială, secolul al XVIII-lea fiiind considerat și Secolul Luminilor. Noua mișcare era stimulată de împăratul Iosif al II-lea, care emitea decrete favorabile cetățenilor. Toate aceste tendințe occidentale ajung să fie cunoscute și în spațiul românesc, trezind în oameni dorinţa de a ieşi de sub abuzurile grofilor maghiari.

Sistem „de modă veche” în Transilvania

În structurile medievale, pe sistem vechi, care funcționau încă în Transilvania, acceptarea acestor principii moderne era dificilă, ceea ce ducea la o situație contradictorie. Pe de o parte, împăratul realiza reforme avangardiste, iar pe de altă parte, în Transilvania, societatea funcționa pe sistemul unui „stat în stat”, în care nobilimea maghiară îi asuprea pe ţăranii români.

Horea, la Curtea Împăratului Iosif al II-lea

În acest context, Horea a mers la Viena, la împărat de patru ori, de 3 ori cu Cloșca și cu delegații de țărani și o dată singur. Scopul vizitelor lor acolo era de a aduce la cunoștința împăratului, prin petiții și memorii, situația dificilă a țăranilor din Transilvania. Unul dintre aceste documente este Supplex Libellus Valachorum. Cel mai probabil, motivul pentru care Horea a fost trimis și primit la Curtea Împăratului Iosif al II-lea este că știa carte, posibil chiar limba germană.

Ultima vizită a lui Horea la Viena se petrece din toamna anului 1783 până după Paști, în 1784. Imediat după această perioadă, izbucnește răscoala. Prima acțiune are loc în 28 octombrie, în timpul unui Târg la Brad, după care, în 31 octombrie, are loc o adunare la Mesteacăn, în judeţul Hunedoara. Horea nu a participat la aceste evenimente, însă Cloșca și Crișan, le-au vorbit celor 500-600 de oameni prezenți, în numele lui. Aceștia le-au arătat participanților o cruce de aur pe care Horea ar fi primit-o de la împărat și o scrisoare a împăratului către țărani prin care erau îndemnați să se înroleze în regimentele de grăniceri, ca singura cale pentru a-și schimba statutul social.

În urma acestui eveniment, Horea dobândește o figură de „om al împăratului”, care transmite poruncile și mesajele acestuia. Evoluția ulterioară a răscoalei nu este îndreptată niciun moment împortiva împăratului, țăranii nu atacă domenii, conace, armata imperială, ci aceștia se revoltă exclusiv împotriva nobilimii maghiare.

Începutul răscoalei

La începutul lunii noiembrie, țăranii pornesc spre Alba pentru a se înrola în luptă, însă, la primele lor încercări, sunt opriți de contingențele slujbașilor nobiliari. O parte sunt omorâți, și, astfel, începe răscoala. Din 2 noiembrie, țăranii încep să atace și să incendieze curți nobiliare, chiar să omoare grofi. Răscoala ia amploare și se extinde în mare parte din Transilvania: din Zărand, Hunedoara, Alba, până la Turda. Horea dăduse ordin ca din fiecare casă să vină cel puțin un om înarmat.

Pe parcursul evenimentelor, Horea și Cloșca rămân împreună, iar Crișan acționează separat, pe zona Brad, Cîmpeni, Baia de Criș, până înspre Hunedoara. Acesta din urmă, singurul cu pregătire militară, se pare că a rămas în istorie ca fiind și cel mai sângeros dintre ei: își formează o armată fidelă de 500-600 oameni, iar cele mai multe crime sunt înregistrate pe zona lui de acțiune. Cu toate acestea, numărul total al celor omorâți pe parcursul  întregii răscoale (nobili, slujbași) nu a depășit 200 de persoane.

Tăranii au dat un ultimatum dur nobililor

Revendicările țăranilor au fost făcute publice pe 5 noiembrie, când aceștia atacă Deva și dau un ultimatum nobililior din cetate. Se dezvăluie astfel un program al răscoalei, neașteptat de dur și de îndrăzneț: să se stârpească nemeșimea/nobilimea, nobilii să își părăsească moșiile, să plătească dări ca toți oamenii, posesiunile nobiliare să se împartă între oameni. Au loc atacuri, distrugeri de conace.

La 12 noiembrie, se face un armistițiu de 8 zile cu armata austiacă, în special din motiv că țăranii începeau să fie relativ scăpați de sub control. Guvernatorul Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, nu a luat în considerare cererile țărănești și nu a întreprins nicio negociere cu aceștia.

Cea mai cunoscută bătălie a fost cea de la Mihăileni, judeţul Hunedoara, de la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, în care răsculații sunt învinși. Armata ocupă orașele Abrud și Cîmpeni. În 14 decembrie, Horea dă ordin ca țăranii să se întoarcă la casele lor peste iarnă, pentru a se strânge din nou în primăvară.

Trădați de țărani, Horea, Cloșca și Crișan sunt întemnițați

După această dată, Horea și Cloșca se ascund în zona Albacului de astăzi, în pădurea Râul Mare, însă, în 27 decembrie, sunt prinși, după ce au fost trădați de niște țărani cu care aveau contact, pentru a le duce merinde. În prima fază, aceștia sunt duși la Abrud, iar, în 2 ianuarie, după Anul Nou, sunt aduși la Alba Iulia. Crișan a fost prins, tot după ce a fost trădat, în 30 ianuarie. Toți trei sunt închiși la Alba Iulia: Horea în Poarta a IV-a de astăzi, Cloșca în Poarta a III-a și Crișan în beciurile comandamentului militar.

În ianuarie 1785, fenomenul a fost discutat la nivel european, în presă. Artiști din Viena au sosit la Alba Iulia ca să le deseneze chipurile, să le facă portretele, să îi descrie narativ în amănunt pe cei trei conducători ai răscoalei. Cele mai cunoscute reprezentări sunt cele ale artistului Jakob Adam din Viena.

Unele surse istorice spun să Horea și Cloșca, făcând legământ de tăcere, nu au răspuns la nicio întrebare a anchetatorilor, însă Crișan, neavând cunoștință de legământ, le-a divulgat acestora tot ceea ce au vrut să știe, crezând că totul este deja cunoscut. Aflând ulterior că a deconspirat informații tăinuite, aceasta și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se cu curelele de la opinci, în data de 14 februarie. Cu toate că murise deja, câteva zile mai târziu, cadavrul său a fost tras pe roată, iar corpul său a fost afișat la răscruce de drumuri.

Comisia care îi ancheta pe Horea și pe Cloșca era condusă de Contele Iancovici. În afară de aceștia, o mulțime de răsculați au fost anchetați și au primit pedepse, dar ulterior, printr-o amnistie, a fost anulată o mare parte dintre acestea, după execuția lui Horea și Cloșca.

Sentința: „Rota fragendos, fără lovitură de grație”

Sentința prevedea poate cea mai aspră pedeapsă din Codul Terezian, tragerea pe roată, „Rota fragendos”, fără „lovitură de grație ”, pentru a nu îi scuti de chinuri. La mijlocul anilor ’80 din secolul al XVIII-lea, asemenea pedepse nu se mai practicau în lumea civilizată.

Locul de execuție al orașului se găsea undeva în zona gării de azi și se numea „La spânzurătoare”. 7.000 de țărani au fost aduși cu forța să privească execuția, câte 3 tineri și 3 bătrâni din fiecare sat care fusese curpins în răscoală. La execuție au fost prezenți și reprezentanți ai noblilmii, care asistau la eveniment ca la o sărbatoare, considerând că se dă un exemplu țăranilor.

Călăul orașului, Grancea Racoți, era renumit pentru talentul său, de a-i ține pe condamnați în viață și treji cât mai mult timp, ajutat de asistenți care trezeau oamenii cu apă, ca să nu leșine în timpul torturii.

Execuția

Primul a fost executat Cloșca. Întreaga procedură a durat 50 de minute și a constat în 20-25 lovituri. Apoi a urmat Horea, care a primit 8 lovituri, pentru că după primele lovituri, se spune că ar fi început să strige că, adevăratul responsabil pentru izbucnirea răscoalei este împăratul. Atunci, reprezentantul Comisiei, de teamă ca gloata să nu se revolte din nou, a dat ordin de lovitură de grație, deși în sentința inițială nu era prevăzută.

Ce înseamnă „tragere pe roată”?

Lovitura de grație se dădea pe piept, pentru a-l omorî pe condamnat imediat, fără a-l mai supune la chinuri, iar celelalte lovituri erau aplicate pe membre, pe mâini, pe picioare, la un interval de  aproximativ două minute. Aparatul de tortură era compus dintr-o roată de car ce avea o lamă de fier pe obadă, iar cu partea de fier se frângeau oasele. Se așezau niște suporturi de lemn, din 20 în 20 cm, sub membre, iar lovitura se dădea între suporturi, pentru a frânge osul mai ușor.

După execuție, urma eviscerarea. Măruntaiele și inima erau înmormântate la locul execuției, iar corpurile, tăiate în patru părți, așezate pe roți identice cu cele din execuție, la diverse răscruci de drumuri.

Ce urmări a avut răscoala, pentru țărani?

În august 1785, împăratul Iosif al II-lea decide desființarea iobăgiei. Din nefericire, această măsură nu ține mult, întrucât după moartea sa, în 1790, multe dintre legile date de el sunt anulate. Multe nici nu s-au aplicat deloc, din cauza opoziției puternice a sturcturilor nobiliare.

În perioada imediat următoare, elita intelectualității românești, cronicarii, Samuel Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior, care au prins evenimentul în viață, l-au relatat în scrierile lor, desconsiderându-l, în termenii unei mișcări de „oameni fără căpătâi”. În conștiința populară, mișcarea a fost valorificată ca moment important pentru națiunea română. Pentru țărani, însă situația s-a schimbat nesemnificativ chiar atunci, însă, încet-încet, soarta lor s-a îmbunătățit.

Mulţumim istoricului Tudor Roşu de la Muzeul Naţional al Unrii din Alba Iulia, pentru disponibilitatea şi amabilitatea cu care ne-a relatat povestea lui Horea, Cloşca şi Crişan, ajutându-ne să rememorăm acest episod sfâşietor din istoria tărâmurilor noastre.

Adina E. CURTA