236 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan. Ce a provocat revolta țărănimii iobage din Transilvania de la 1784-1785

Pe 28 februarie, se împlinesc 236 de ani de când conducătorii răscoalei țărănești de la 1784-1785, Horea, Cloșca și Crișan, au fost pedepsiți și executați cu cruzime, prin tragerea pe roată, la Alba Iulia, pentru acțiunile lor prin care au încercat să îi scape pe țărani de situația extrem de grea în care trăiau.

Povestea lor, îngrozitoare, dar frumoasă, are încă puterea de a-i cutremura pe cei care, pentru a le cinsti memoria celor care s-au revoltat împotriva constrângerilor nobiliare, își doresc să reconstituie, cel puțin mental, acele momente.

 Secolul XVIII a adus emancipare socială în Europa

Pentru a se înțelege fenomenul care a dus la răscoala țăranilor din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan în 1784-1785, aceasta trebuie introdusă în contextul istoric al vremii.

Condițiile de viață ale țăranilor din Transilvania erau greu suportabile, aproape fără echivalent în Europa la vremea respectivă. Aceștia erau nevoiți să slujească pentru nobili 4-5 zile pe săptămână, aveau de plătit dări, zeciulială, erau obligați la cărăușii.

De cealaltă parte, nobilimea avea monopol pe crâșmuit, pescuit, păduri, pășuni, tot ce putea aduce venit. Țăranii trăiau din gospodăria proprie, muncind peste măsură în puținul timp care le rămânea, după împlinirea datoriilor față de nobili.

Totodată, pe plan internațional, apar teorii sociale, se naște un curent de emancipare socială, secolul al XVIII-lea fiind considerat și Secolul Luminilor.

Noua mișcare era stimulată de împăratul Iosif al II-lea, care emitea decrete favorabile cetățenilor. Toate aceste tendințe occidentale ajung să fie cunoscute și în spațiul românesc, trezind în oameni dorinţa de a ieşi de sub abuzurile grofilor maghiari.

Sistem ”de modă veche” în Transilvania

În structurile medievale, pe sistem vechi, care funcționau încă în Transilvania, acceptarea acestor principii moderne era dificilă, ceea ce ducea la o situație contradictorie.

Pe de o parte, împăratul realiza reforme avangardiste, iar pe de altă parte, în Transilvania, societatea funcționa pe sistemul unui „stat în stat”, în care nobilimea maghiară îi asuprea pe ţăranii români.

Horea, la Curtea Împăratului Iosif al II-lea

În acest context, Horea a mers la Viena, la împărat de patru ori, de 3 ori cu Cloșca și cu delegații de țărani și o dată singur. Scopul vizitelor lor acolo era de a aduce la cunoștința împăratului, prin petiții și memorii, situația dificilă a țăranilor din Transilvania.

Unul dintre aceste documente este Supplex Libellus Valachorum. Cel mai probabil, motivul pentru care Horea a fost trimis și primit la Curtea Împăratului Iosif al II-lea este că știa carte, posibil chiar limba germană.

Ultima vizită a lui Horea la Viena se petrece din toamna anului 1783 până după Paști, în 1784. Imediat după această perioadă, izbucnește răscoala.

Prima acțiune are loc în 28 octombrie, în timpul unui Târg la Brad, după care, în 31 octombrie, are loc o adunare la Mesteacăn, în judeţul Hunedoara.

Horea nu a participat la aceste evenimente, însă Cloșca și Crișan, le-au vorbit celor 500-600 de oameni prezenți, în numele lui.

Aceștia le-au arătat participanților o cruce de aur pe care Horea ar fi primit-o de la împărat și o scrisoare a împăratului către țărani prin care erau îndemnați să se înroleze în regimentele de grăniceri, ca singura cale pentru a-și schimba statutul social.

În urma acestui eveniment, Horea dobândește o figură de „om al împăratului”, care transmite poruncile și mesajele acestuia.

Evoluția ulterioară a răscoalei nu este îndreptată niciun moment împotriva împăratului, țăranii nu atacă domenii, conace, armata imperială, ci aceștia se revoltă exclusiv împotriva nobilimii maghiare.

Începutul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan

La începutul lunii noiembrie, țăranii pornesc spre Alba pentru a se înrola în luptă, însă, la primele lor încercări, sunt opriți de contingențele slujbașilor nobiliari.

O parte sunt omorâți, și, astfel, începe răscoala. Din 2 noiembrie, țăranii încep să atace și să incendieze curți nobiliare, chiar să omoare grofi.

Răscoala ia amploare și se extinde în mare parte din Transilvania: din Zărand, Hunedoara, Alba, până la Turda. Horea dăduse ordin ca din fiecare casă să vină cel puțin un om înarmat.

Pe parcursul evenimentelor, Horea și Cloșca rămân împreună, iar Crișan acționează separat, pe zona Brad, Cîmpeni, Baia de Criș, până înspre Hunedoara.

Acesta din urmă, singurul cu pregătire militară, se pare că a rămas în istorie ca fiind și cel mai sângeros dintre ei: își formează o armată fidelă de 500-600 oameni, iar cele mai multe crime sunt înregistrate pe zona lui de acțiune.

Cu toate acestea, numărul total al celor omorâți pe parcursul  întregii răscoale (nobili, slujbași) nu a depășit 200 de persoane.

Țăranii au dat un ultimatum dur nobililor

Revendicările țăranilor au fost făcute publice pe 5 noiembrie, când aceștia atacă Deva și dau un ultimatum nobililior din cetate.

Se dezvăluie astfel un program al răscoalei, neașteptat de dur și de îndrăzneț:

• să se stârpească nemeșimea/nobilimea,
• nobilii să își părăsească moșiile,
• să plătească dări ca toți oamenii,
• posesiunile nobiliare să se împartă între oameni.

 Au loc atacuri, distrugeri de conace.

La 12 noiembrie, se face un armistițiu de 8 zile cu armata austriacă, în special din motiv că țăranii începeau să fie relativ scăpați de sub control.

 

Guvernatorul Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, nu a luat în considerare cererile țărănești și nu a întreprins nicio negociere cu aceștia.

Cea mai cunoscută bătălie a fost cea de la Mihăileni, judeţul Hunedoara, de la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, în care răsculații sunt învinși.

Armata ocupă orașele Abrud și Cîmpeni. În 14 decembrie, Horea dă ordin ca țăranii să se întoarcă la casele lor peste iarnă, pentru a se strânge din nou în primăvară.

Trădați de țărani, Horea, Cloșca și Crișan sunt întemnițați

După această dată, Horea și Cloșca se ascund în zona Albacului de astăzi, în pădurea Râul Mare, însă, în 27 decembrie, sunt prinși, după ce au fost trădați de niște țărani cu care aveau contact, pentru a le duce merinde.

În prima fază, aceștia sunt duși la Abrud, iar, în 2 ianuarie, după Anul Nou, sunt aduși la Alba Iulia. Crișan a fost prins, tot după ce a fost trădat, în 30 ianuarie.

Toți trei sunt închiși la Alba Iulia: Horea în Poarta a IV-a de astăzi, Cloșca în Poarta a III-a și Crișan în beciurile comandamentului militar.

În ianuarie 1785, fenomenul a fost discutat la nivel european, în presă. Artiști din Viena au sosit la Alba Iulia ca să le deseneze chipurile, să le facă portretele, să îi descrie narativ în amănunt pe cei trei conducători ai răscoalei.

Cele mai cunoscute reprezentări sunt cele ale artistului Jakob Adam din Viena.

Unele surse istorice spun să Horea și Cloșca, făcând legământ de tăcere, nu au răspuns la nicio întrebare a anchetatorilor, însă Crișan, neavând cunoștință de legământ, le-a divulgat acestora tot ceea ce au vrut să știe, crezând că totul este deja cunoscut.

Aflând ulterior că a deconspirat informații tăinuite, aceasta și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se cu curelele de la opinci, în data de 14 februarie. Cu toate că murise deja, câteva zile mai târziu, cadavrul său a fost tras pe roată, iar corpul său a fost afișat la răscruce de drumuri.

Comisia care îi ancheta pe Horea și pe Cloșca era condusă de Contele Iancovici. În afară de aceștia, o mulțime de răsculați au fost anchetați și au primit pedepse, dar ulterior, printr-o amnistie, a fost anulată o mare parte dintre acestea, după execuția lui Horea și Cloșca.

Sentința: „Rota fragendos, fără lovitură de grație”

Sentința prevedea poate cea mai aspră pedeapsă din Codul Terezian, tragerea pe roată, „Rota fragendos”, fără „lovitură de grație ”, pentru a nu îi scuti de chinuri. La mijlocul anilor ’80 din secolul al XVIII-lea, asemenea pedepse nu se mai practicau în lumea civilizată.

Locul de execuție al orașului se găsea undeva în zona gării de azi și se numea „La spânzurătoare”. 7.000 de țărani au fost aduși cu forța să privească execuția, câte 3 tineri și 3 bătrâni din fiecare sat care fusese cuprins în răscoală.

La execuție au fost prezenți și reprezentanți ai nobilimii, care asistau la eveniment ca la o sărbătoare, considerând că se dă un exemplu țăranilor.

Călăul orașului, Grancea Racoți, era renumit pentru talentul său, de a-i ține pe condamnați în viață și treji cât mai mult timp, ajutat de asistenți care trezeau oamenii cu apă, ca să nu leșine în timpul torturii.

Lista conducătorilor răscoalei țărănești din Transilvania de la 1784-1785

Vă prezentăm în continuare lista conducătorilor răscoalei, împreună cu o provocare: Căutaţi-vă strămoşii printre fruntaşii răscoalei de la 1784-1785.

1. Gheorghe a lui Nistor din Albac

2. Preotul Gheorghiţă Nicola din Albac

3. Florea Juncu Nicola din Râul Mare

4. Nuţu Todea al lui Ţilă, din Râul Mare

5. Teodor Lazăr din Râul Mare

6. Ion Vârtan (numit de Horea) din Ponorel

7. Ilie Bursu, din Ponorel

8. Filip Drăgoiu din Ponorel

9. Ursu Şoldeş din Săcătura

10. Nicolae Pleşa din Scărişoara

11. Vasile Giurgiu din Scărişoara

12. Nicolae Tafe din Scărişoara

13. Igă Crângul din Scărişoara

14. Petru Goia (numit şi jurat de Horea) din Vidra

15. Iacob Todea (numit şi jurat de Horea) din Vidra

16. Toma Gligor (numit şi jurat de Horea) din Vidra

17. Pavel Bocu (numit şi jurat de Horea) din Vidra

18. Tulia Nicolae (numit şi jurat de Horea) din Vidra

19. Petru Nicola (numit şi jurat de Horea) din Vidra

20. Teodor Berindei din Câmpeni (numit de Horea)

21. Teodor Scoică din Câmpeni (numit de Horea)

22. Avram Nariţa din Sohodol (numit de Horea)

23. Ioan Culda din Sohodol (numit de Horea)

24. Ioan Iobagiu din Bistra (numit de Horea)

25. Teodor Caturu din Bistra (numit de Horea)

26. Rostie Floria din Bistra (numit de Horea)

27. Petru Oidă Ţică din Bistra (numit de Horea)

28. Ilie Sîntu din Vârşi

29. Toma Petruţă din Muşca, întărit de Horea

30. David Onu Surdu din Muşca

31. Samuil Marţi, nobil din Abrud

32. Ioan Biro din Roşia

33. Vasile Bodoroiu din Baia de Arieş

34. Teodor Faur din Baia de Arieş

35. Vasile Todor din Baia de Arieş

36. Ionaş Mămăligă din Mogoş, numit de Horea

37. Ilie Ştefu din Mogoş, numit de Horea

38. Iacob Giurca din Mogoş, numit de Horea

39. Savu Trifu din Mogoş, numit de Horea

Căpitani aleşi de popor

40. Vasile Marian din Mogoş

41. Onu Barbudin din Mogoş

42. Nicolae Barbu din Mogoş

43. Onuţ Ungureanu din Mogoş

44. Ioan Timariu din Mogoş

45. Vasile Jinariu din Mogoş

46. Lula Bârle din Mogoş

47. Gavrilă Bârle din Mogoş

48. Sântion Marian din Mogoş

49. Ioan Chirilă din Mogoş

50. Ionuţ Dandea din Bucium

51. Nicola Forde din Ponor

52. Solomon Ispas din Vulpăr

53. Ioan Muntean din Vulpăr

54. Drăgoiu Rotea din Cârna

55. Ionel Săcăreanu din Cârna

56. Serafim Goanţă din Cârna

57. Ionaşcu din Vinţu de Jos

58. Burdaş din Cricău (afirmativ de naţionalitate maghiară)

59. Simion Bogolia din Sălciua, comitatul Cluj

60. Ioan Bercla din Sălciua, comitatul Cluj

61. Ioan Iárai din Sân-Georgiul Trăscăului

62. Gheorghe Nicula din Vale

63. Simion Ferenţ din Vale

Numiţi de Crişan, G. Marcu şi T. Berna, fiind cei mai mari căpitani ai Zarandului după Crişan

64. Gheorghe Marcu din Criscior, districtul Zarandului

65. Toma Berna din Vaca

66. Ioan Faur din Tomnaticu

67. Vasile Sgârciu din Sălişte-Abrud

68. Ilie Dâncuţ din Ociu

69. Micula (Niculae) Bibarţ din Blăjeni

70. Gheorghe Adam din Crişcior

71. Popa Costin din Criscior, ales de popor

72. Ioan Lucaci din Zam, comitatul Arad

73. Ioan Lupeciu din Petriş, comitatul Arad

74. Ioan Manu din Ilteu

75. Ursu Ribiţă (Stăniju) din Cerbi

76. Toma Micula din Sălişte (Zarand)

77. Gheorghe Brănişcanu din Săvârşin

78. Ioan Lopedatu din Săvârşin

79. Tripa Grozavu din Săvârşin

80. Ioan Tălmaşu din Săvârşin

81. Jucu Celnogeanu din Conop

82. Adam Babă din Baia de Criş

83. Ioan Sava din Baia de Criş

84. Adam Pagu din Baia de Criş, care în timpul răscoalei şi-ar fi luat şi titlul de vicecomite, fiindcă rămăsese comitatul fără funcţionari administrativi

85. Ioan Golcea din Brad

86. Ioan Suciu din Brad

87. Dănilă Todoranu din Brad

Căprari săteşti

1. Iacob Topa din Albac

2. Anghel al Manciului din Albac

3. Anghel al lui Ţilaş din Albac

4. Ispas Galdău din Rîul Mare

5. Gheorghe al lui Costin din Săcătura

6. Gheorghe al lui Cormeş din Săcătura

7. Bunu Corcheş din Săcătura

8. Ion Bădău din Săcătura

9. Ursu Uibar din Vidra, jurat de Horea

10. Petru Vesa din Cîmpeni

11. Lupu Dehelean din Cîmpeni

Numiţi de Cloşca:

12. Simion Mămăligă din Mogoş

13. Ioan Miclea din Mogoş

14. Ioan Sularu din Mogoş

15. Onu Sularu din Mogoş

16. Ioan Bogdan din Mogoş

17. Ioan Ţiuşanu din Mogoş

Recunoscuţi de popor:

18. Pavel Teiuşanu din Mogoş

19. Chirilă Suciu (Toader) din Mogoş

Numiţi de Horea:

20. Ignat Damian din Muşca

21. Petruţiu Macavei din Muşca

22. Văsii Gavrilă din Muşca

Numiţi şi juraţi de Horea:

23. Sântion Pavenu din Muntele Gircuţa

24. Onu Pavenu din Muntele Gircuţa

25. Petru Neagu din Muntele Gircuţa

26. Lupu Roncea din Brezeşti

27. Ursu Roncea din Brezeşti

28. Ioan Vancu din Halaliş 29. Alexe Tănase din Petriş

(sursa Extras după Vasile Metea, “Munţii Apuseni”, anexa I-a, Ec. Ioan Străjan)

Execuția lui Horea și Cloșca pe Dealul Furcilor

Primul a fost executat Cloșca. Întreaga procedură a durat 50 de minute și a constat în 20-25 lovituri.

Apoi a urmat Horea, care a primit 8 lovituri, pentru că după primele lovituri, se spune că ar fi început să strige că, adevăratul responsabil pentru izbucnirea răscoalei este împăratul.

Atunci, reprezentantul Comisiei, de teamă ca gloata să nu se revolte din nou, a dat ordin de lovitură de grație, deși în sentința inițială nu era prevăzută.

Ce înseamnă „tragere pe roată”?

Lovitura de grație se dădea pe piept, pentru a-l omorî pe condamnat imediat, fără a-l mai supune la chinuri, iar celelalte lovituri erau aplicate pe membre, pe mâini, pe picioare, la un interval de  aproximativ două minute.

Aparatul de tortură era compus dintr-o roată de car ce avea o lamă de fier pe obadă, iar cu partea de fier se frângeau oasele. Se așezau niște suporturi de lemn, din 20 în 20 cm, sub membre, iar lovitura se dădea între suporturi, pentru a frânge osul mai ușor.

După execuție, urma eviscerarea. Măruntaiele și inima erau înmormântate la locul execuției, iar corpurile, tăiate în patru părți, așezate pe roți identice cu cele din execuție, la diverse răscruci de drumuri.

Ce urmări a avut răscoala, pentru țărani?

În august 1785, împăratul Iosif al II-lea decide desființarea iobăgiei.

Din nefericire, această măsură nu ține mult, întrucât după moartea sa, în 1790, multe dintre legile date de el sunt anulate.

Multe nici nu s-au aplicat deloc, din cauza opoziției puternice a structurilor nobiliare.

În perioada imediat următoare, elita intelectualității românești, cronicarii, Samuel Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior, care au prins evenimentul în viață, l-au relatat în scrierile lor, desconsiderându-l, în termenii unei mișcări de „oameni fără căpătâi”.

În conștiința populară, mișcarea a fost valorificată ca moment important pentru națiunea română.

Pentru țărani, însă situația s-a schimbat nesemnificativ chiar atunci, însă, încet-încet, soarta lor s-a îmbunătățit.

*Mulţumim istoricului Tudor Roşu de la Muzeul Naţional al Unrii din Alba Iulia, pentru disponibilitatea şi amabilitatea cu care ne-a relatat povestea lui Horea, Cloşca şi Crişan, ajutându-ne să rememorăm acest episod sfâşietor din istoria tărâmurilor noastre.