Economie
În ce condiții ar putea fi redeschise restuarantele, barurile și cafenelele, după 15 mai. Propunerile reprezentanților HORECA
Organizația patronală HORA, care reprezintă industria ospitalității din România a propus un proiect pentru redeschiderea barurilor, cafenelelor și restaurantelor. Proiectul este adresat guvernului și potrivit celor de la HORA respectă regulile de distanțare socială și protecție.
În proiect este prevăzută deschiderea treptată a restaurantelor, cu data de 16 mai, la o zi după ce în România ar urma ca măsurile luate în stare de urgență să devină mai permisive.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Guvernul ia în calcul permiterea organizării de nunți și botezuri în restaurante după 15 mai. Precizările ministrului Vela
Proiectul prevede ca distanţa între mese să fie de 2 metri, mese de maximum 8 persoane, nu mai mult de 200 de oameni în acelaşi timp în restaurant şi măsuri sanitare obligatorii pentru angajaţi.
Măsurile s-ar aplica pentru companiiile care au codul CAEN 5610, 5621, 5629, 5630.
Cum arată proiectul propus de HORA:
Faza 1
Data: 16 mai 2020
Spații:
TERASE INDEPENDENTE ȘI TERASE INTEGRATE UNITAȚILOR PUBLICE DE ALIMENTAȚIE
UNITĂȚI TAKE AWAY CU SERVIRE LA INTERIOR
Condiții:
Terase independente ki integrate unitaților de alimentație
Distanță socială ( distanța între mese 2 metri, mese de max 8 pax, )
Unitatea va putea găzdui/acomoda un numar de maxim 200 de personae în același timp.
Măsuri sanitare obligatorii- angajați (mască, mănuși, măsurarea temperaturii angajaților la intrarea în tură);
Dotarea locațiilor cu dozatoare de gel sanitarizant,
Igienizarea și dezinfectarea programată a spațiilor de lucru,
Instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID19 în fiecare meniu.
Unitati Take away cu servire în interior
Limitarea accesului în interiorul locației potrivit numărului de case de marcat deschise/kioskuri, cu păstrarea distanței de 1,5 m între stațiile de preluare comenzi.
În cazul în care exista mai mulți clienți decât numărul de stații de servire, zona de așteptare va fi în fața unitații cu păstrarea distanței între clienți de 1,5 metri.
Fiecare casă de marcat/ punct de servire va fi dotat cu ecran de protecție din plexiglass;
Regulile de distanțare socială vor fi afișate la loc vizibil la intrarea în unitate, angajații unității având obligația de a verifica și asigura respectarea lor.
FAZA 2
Data: 1 Iunie 2020
Relaxarea restricțiilor pentru următoarele spații ( pas 2 ):
TERASE INDEPENDENTE ȘI TERASE INTEGRATE UNITAȚILOR PUBLICE DE ALIMENTAȚIE
UNITĂȚI TAKE AWAY CU SERVIRE LA INTERIOR
Măsuri privind redeschiderea parțială a:
Spații închise: Restaurant, Baruri, Cafenele, Autoserviri, etc. Nu mai mult de 50% din capacitatea legală conform avizului PSI.
Distanță socială ( distanța între mese 2 metri, mese de max 8 pax )
Unitatea va putea găzdui/acomoda maxim 50% din capacitatea autorizată de PSI
Măsuri sanitare obligatorii angajați ( mască, mănuși, măsurarea temperaturii angajaților la intrarea în tură);
dotarea locatiilor cu dozatoare de gel sanitarizant,
Igienizarea și dezinfectarea programată a spațiilor de lucru,
Instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID19 în fiecare meniu.
FAZA 3
Data : 15 iunie 2020
Condiție: numai după analiza indicatorilor COVID19 ( infecții, decese ) de catre CNSSU
Spații:
Restaurante, Cafenele, Baruri, Unități autoservire, Terase, Unități take away
Conditii în concordanță cu solicitarile CNSSU de la momentul respectiv:
Distanța socială
Măsuri sanitare obligatorii angajați ( mască, mănuși, măsurarea temperaturii angajaților la intrarea în tură );
Dotarea locațiilor cu dozatoare de gel sanitarizant,
Igienizarea și dezinfectarea programată a spațiilor de lucru,
Instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID19 în fiecare meniu.
Data: Oricând
Condiție: numai după analiza indicatorilor COVID19 ( infețtii, decese ) de către CNSSU
Spații:
Restaurante, Cafenele, Baruri, Unități autoservire, Terase, Unități take away
Condiții:
Revenirea la situația din 15 martie. Interzicerea funcționării.
Sursă: funkytravel.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News