Connect with us
Advertisement

Actualitate

În luna mai: Controale DSP Alba la toate spitalele, școlile, unitățile de alimentație publică și chioșcurile din cadrul instituțiilor de învățământ

Publicat

dsp alba 1Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba demarează, în luna mai, o serie de controale tematice, urmând să fie verificate toate spitale, școlile, unitățile de alimentație publică, dar și chioșcurile din cadrul instituțiilor de învățământ.

DSP Alba verifică în aceste zile unitățile de alimentație publică pentru a se asigura că cetățenii județului vor avea o minivacanță lipsită de evenimente nefericite, iar normele de igienă sunt respectate.

„Dorim să vedem, totodată, care este starea actuală a unităților spitalicești și să vedem ce progrese au înregistrat în ultimul an. Vrem ca cetățenii județului să cunoască situația la zi privind neconformitățile din spitale, iar astfel am decis ca rezultatele acțiunilor să fie prezentate atât Instituției Prefectului cât și opiniei publice. Legea trebuie să fie respectată, iar sesizările din partea părinților, privind anumite alimente din unele unități de învățământ, să nu existe. Astfel, în următoarea perioadă, școlile vor fi luate la puricat. Întrucât este o acțiune tematică, avem datoria să o anunțăm, dar asta nu înseamnă că în viitor nu vor exista acțiuni de control inopinate”, a spus directorul DSP Alba,  Alexandru Sinea.

Controalele din școli vor fi efectuate împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Alba și Instituției Prefectului. Vor fi verificate respectarea prevederilor Legii 123/2008 – pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar și a Ord. M.S. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement