Actualitate
UPDATE FOTO-VIDEO: INCENDII de vegetație în județul Alba. Intervenție cu elicopterul pentru stingerea focului, în comuna Poșaga
Noi incendii de vegetaţie uscată au izbucnit sâmbătă, în mai multe locaţii din judeţul Alba, iar pentru stingerea acestora a fost nevoie de intervenţia pompierilor. În comuna Poșaga, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o zonă greu accesibilă, ce a cuprins aproximativ 10 he de vegetație uscată, litieră și doborâturi, a fost solicitată intervenția unui elicopter dotat cu dispozitiv de stingere „Bambi Bucket”.
UPDATE: Pompierii intervin și duminică dimineața, pentru stingerea incendiului de vegetație uscată și litieră din localitatea Lunca Arieșului, comuna Poșaga. Elicopterul cu dispozitiv „Bambi Bucket” de la IGAV va continua să intervină în zona afectată.
Sâmbătă, 1 aprilie, pompierii din Aiud au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe raza comunei Mirăslău (în jurul orei 12:30) dar și pe raza municipiului Aiud (în jurul orei 16:30).
Tot sâmbătă, pompierii din Câmpeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Poșaga, zona Lunca Arieșului.
Din cauza terenului greu accesibil și a vântului puternic care au îngreunat operațiunea de stingere a incendiului ce a cuprins aproximativ 10 he de vegetație uscată, litieră și doborâturi, în jurul orei 18:00 a fost solicitată intervenția unui elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie din MAI, dotat cu dispozitiv de stingere „Bambi Bucket”.
Pentru stingerea incendiului din comuna Poșaga au intervenit sâmbătă 2 oftițeri și 27 de subofițeri de la ISU Alba (Stația Câmpeni, Detașamentul Aiud, grupa operativă), 5 subofițeri de la Inspectoratul Județean de Jandarmi și 10 persoane de la SVSU Poșaga și Ocolul Silvic Privat.
sursa foto-video: ISU Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News