pompieri isu incendiu noaptea_5O bucătărie de vară dintr-o gospodărie din localitatea Turdaș, comuna Hopârta a fost distrusă într-un incendiu, miercuri după-amiaza.

Flăcările au pornit după un scurtcircuit la o instalaţie electrică improvizată.

UPDATE: Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Aiud a intervenit miercuri, la ora 16.12, în localitatea Turdaș, comuna Hopîrta, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei anexe gospodărești, proprietatea lui M.A. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de intervenție.

Publicitate

Ca urmare a acestui incendiu, au ars în totalitate acoperișul bucătăriei de vară pe o suprafață de aproximativ 12 mp în totalitate, un aragaz, un dulap și o mașină de spălat.

Paguba a fost estimată la valoarea de 4000 de lei. Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un scurtcircuit electric produs la un conductor electric improvizat.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor câteva măsuri privind instalațiile electrice:

Publicitate

- nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

- nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

- nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan.