Sport
Începe campionatul și pentru CS Zlatna. Dorel Mureșan: ”Am venit să ajut”
Divizionara terță CS Zlatna este în fața unui nou început. Cu un alt antrenor – Dorel Mureșan – şi jucători noi, se poate spune că trupa este la prima etapă a campionatului, după ce, în runda inaugurală, zlătnenii s-au prezentat în 7 la Ungheni.
Noul tehnician al Zlatnei, Dorel Mureşan speră să contribuie și el la menținerea echipei în Liga a III-a și în acest sens dorește să câștige jocul de vineri cu Unirea Dej. ”Abordăm meciul să nu pierdem, la victorie. Echipa e într-o situație mai puțin convenabilă din punct de vedere al pregătirii fizice. Mai avem multe lucruri de pus la punct, echipa e făcută de trei zile”, a declarat Dorel Mureșan.
Tehnicianul speră ca până la data la care se va încheia perioada de transferuri să mai aducă ceva jucători la Zlatna. ”Deocamdată, am venit să ajut, am fost chemat, nu îmi e frică, nu mă dau deoparte. Am încredere în jucătorii pe care îi aduc, dar principalul obiectiv este formarea lotului. Am încredere în băieți și sper să ne îndeplinim obiectivul, salvarea de la retrogradare. Toate aceste lucruri sunt posibile cu timpul, că peste noapte nu pot să fac minuni. Cred că până în data de 5 o să mai aduc jucători, pentru că, din păcate, la meciul de vineri nu pot folosi șase jucători pe care i-am adus și pe care-i vroiam în primul 11”, a mai spus antrenorul Zlatnei. Acesta mai dorește la echipă un mijlocaș, un atacant și un fundaș.
Partida dintre CS Zlatna – Unirea Dej va avea loc vineri, la ora 18.00, pe Stadionul ”Minaur” din Zlatna.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News