Incompatibilitate consilieri locali și județeni: Mii de consilieri locali și județeni care sunt și angajați la stat (personal contractual) au intrat, teoretic, în incompatibilitate din cauza unei legi votate la începutul lunii august. Practic, acest lucru nu este sigur. În acest context, ANI și Ministerul Dezvoltării au transmis două note prin care nuanțează lucrurile, din care autoritățile locale au înțeles că legea nu se aplică consilierilor locali și județeni. 

Publicitate

Legea a fost votată orbește de parlamentari, scrie G4Media. Nici un membru al marilor partide nu a știut ce votează și au acceptat o modificare venită de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), via Ministerul Dezvoltării.

Legea 164, care modifică Codul Administrativ și a fost jalon în PNRR votat în ultimul moment, introduce o schimbare fundamentală în stat: asimilează personalul contractual de la stat cu funcționarii publici în ceea ce privește incompatibilitățile.

Publicitate
Publicitate

Cu alte cuvinte, mii de angajați la stat ca personal contractual ”au primit” un set de incompatibilități identice cu cele ale funcționarilor publici: nu au voie să dețină firme, nu au dreptul la un al doilea job și nu pot fi consilieri locali sau județeni.

Această modificare substanțială care afectează carierele a zeci de mii de angajați a fost votată de Parlament fără ca vreun parlamentar să știe consecințele votului.

Situația a stârnit îngrijorare în PSD, PNL și UDMR, partidele cu cei mai mulți consilier locali și județeni, abia marți, la intrarea în vigoare.

Publicitate
AUMOVIO UAB Dual Articol 728x90 / 300x250

Primarul PSD al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a cerut un punct de vedere de la Agenția Națională de Integritate (ANI), care a emis un document cu un răspuns ambiguu, care poate fi citit integral AICI.

Situația va trebui clarificată zilele următoare.