Connect with us
Publicitate

Actualitate

Instanţa supremă a decis ca Dan Şova, Constantin Niţă și Rudel Obreja să fie eliberați din închisoare în această noapte

colaj

Publicat

Mai multi condamnați celebri sunt eliberați din penitenciare miercuri noaptea, după ce Înalta Curte de Casatie si Justitie a acceptat cererile avocaţilor care au contestat alcătuirea completurilor de cinci judecători. Printre cei care sunt puși în libertate se află foștii miniștri PSD Constantin Niţă şi Dan Şova și fostul președinte al Federației de Box – Rudel Obreja, condamnat în dosarul ”Gala Bute”.

Toate cele trei decizii au fost luate de Completul 2 Penal, care il judeca si pe liderul PSD, Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor fictive de la Protectia Copilului. Completul 2 Penal este format din Luciana Mera, Simona Encean, Alexandra Iuliana Rus, Lucia Rog, Aida Popa.

Instanta Suprema a decis admiterea cererii de suspendare a pedepsei, iar decizia este executorie, motiv pentru care se aplica deîndată, iar cei trei vor părăsi inchisoarea chiar în această noapte.

În aceste dosare, avocaţii au formulat contestaţii în anulare după decizia Curţii Constituţionale privind componenţa completurilor de 5 judecători, iar magistraţii Completului 2 de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, miercuri seară, ca, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare, condamnaţii să fie puşi în libertate, prin suspendarea executării.

Dan Şova era condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora, Rudel Obreja era condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, iar Constantin Niţă era condamnat la 4 ani de închisoare, în dosarul în care e acuzat că ar fi primit bani de la afaceristul Tiberiu Urdăreanu.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis cererile de suspendare a pedepselor în cazul celor trei până la soluţionarea definitivă a contestaţiilor în anulare.Deciziile sunt executorii şi definitive, motiv pentru care condamnaţii vor ieşi din penitenciare.

sersa: ziare.com, digi24

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate