Actualitate
„Întâlnirile europene de la Cluj”, la Alba Iulia: Proiectele de dezvoltare ale județului, în atenția autorităților franceze

Delegația străină are ocazia să vadă la Alba Iulia modul în care administrația locală a implementat unul dintre cele mai importante proiecte – reabilitarea Cetății Alba Carolina-, să viziteze principalele obiective turistice și să realizeze împreună cu autoritățile un schimb de bune practici. Tot vineri, de la ora 15.00, la Universitatea „1 Decembrie” este organizată o masă rotundă în cadrul căreia oaspeții vizionează un film de prezentare a Cetății Alba Carolina și află de la arhitectul șef al municipiului care au fost pașii urmați în realizarea reabilitării fotificației.
Francezii au fost invitați să viziteze și localitatea Gârbova, Cetatea Greavilor, aflată în proces de reabilitare, precum și expozițiile etnografice din zonă. Colaborarea dintre autoritățile franceze și județul Alba este una consolidată în timp, iar un exemplu în acest sens este înfrățirea municipiului Aiud, cu Cusset din Franța.
Prezența delegației franceze în Alba și faptul că, în programul Întâlnirilor Europene de la Cluj, a fost inclusă și o vizită în orașul nostru reprezintă încă o dovadă că Alba Iulia se apropie tot mai mult de conceptul unui oraș european recunoscut în acest fel de „prietenii” de peste hotare.



Urmăriți Alba24.ro și pe Google News