Perioada interbelică care a marcat Alba Iulia nu a fost străină de fapte groaznice, săvârșite chiar de către cei care trebuiau să păzească cetățenii. Este și cazul lui Petre Achim, care cel mai proabil lucra sub acoperire, a fost arestat preventiv după ce a violat trei femei într-un loc mai retras din gara CFR, din Vințu de Jos. 

Publicitate

Faptele pe care le-a comis bărbatul au fost detaliate de jurnaliștii vremii, jurnaliști ai ziarului ”Alba-Iulia”, în ediția din data de 16 septembrie 1926. Acum reporterii alba24.ro au cercetat în ziarele păstrate în depozitul Arhivelor Alba și au descoperit ce a făcut bărbatul.

Potrivit ziarului din 1926, la rubrica noutăți, stătea scris:

”Petru Achim, agent secret la siguranța din localitate, care a făcut mai înainte serviciu la gara Teiuș, a fost arestat și depus în arestul preventiv al Parchetului Alba-Iulia.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Petru Achim este acuzat cu multe nelegiuiri, ca abuz de putere, siluire, etc. Făcând urmăriri în Vurpări pentru descoperirea hoațelor de târg, a arestat, sub bănuială de furt, femeile Bugariu Paraschiva, Canija Ioana și Zdranc Maria.

Una dintre ele, o femeie bătrână de 52 de ani s-a plâns împotriva agentului că amenințând-o a siluito. Celelalte două s-au plâns de asemenea că în timpul, când i-a condus la siguranța din Alba Iulia amenințându-le, le-a siluit într-un loc mai ferit din gara Vințu de Jos.

Tus trele au primit boli lumești dela agentul nerușinat. Agentul Petru Achim a tăgăduit faptele, cu care este învinuit, dar femeile au știut să arate dovezi, așa încât judecătorul de instrucție a crezut arestarea agentului secret. Tribunalul a confirmat mandatul de arestare”, scriau ziarele vremii.

Publicitate

Un alt caz care a fost găsit de reporterii alba24.ro, în ziarele din perioada interbelică este și ”Crima dela Teiuș”.

CITEȘTE ȘI: Crima care a zguduit Alba Iulia și Teiușul, în perioada interbelică: De ce a fost ucis un jurnalist în clădirea unei bănci

O crimă macabră zgudia opinia publică, în anul 1921, în Teiuș și în Alba Iulia. Un funcționar al băncii ”Isvorul”, dar și redactor al ziarului ”Alba-Iulia”, era ucis cu sânge rece de o bandă de tâlhari care voiau să fure aproape 200.000 de franci dintr-o casă de marcat.

Este vorba despre ”Crima dela Teiuș”, cum au numit-o ziarele vremii, căreia victimă a căzut I. Sima. Acesta a fost ucis într-o încăpere dintr-o clădire în care funcționa banca ”Isvorul”, pe lângă hotelul „Leul”. Hoții credeau că bărbatul avea asupra sa cheia de la casa de marcat în care se aflau banii.

Publicitate