Consiliul Local Alba Iulia a aprobat, în ședința din 31 august, interzicerea jocurilor de noroc în municipiu. S-a stabilit o perioadă de tranziție de 12 luni din momentul în care intră în vigoare hotărârea de consiliu.

În următoarele 30 de zile, agenții economici din domeniu își vor depune documentațiile pentru obținerea autorizației de funcționare (cele care expiră). Funcționarea este permisa 12 luni.

Publicitate

Condițiile au fost aprobate cu 15 voturi pentru, din 20 de consilieri prezenți.

Proiectul a fost de trei ori în atenția Consiliului Local, după publicarea ordonanței ce dă dreptul autorităților locale să decidă cum se desfășoară activitatea în domeniu.

Potrivit noilor reguli stabilite local, în 12 luni de la intrarea în vigoare a hotărârii de consiliu local, ”se interzice organizarea și exploatarea activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului Alba Iulia, astfel cum sunt definite la art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, cu excepția jocurilor loto tradiționale aparținând Companiei Naționale „Loteria Română” - S.A.”.

Publicitate
Legal for YOUth Teads 300x250
Publicitate

Termenul ar fi august-septembrie 2027.

Cum se organizează activitatea jocurilor de noroc timp de 12 luni

În perioada de tranziție. activitățile de jocuri de noroc se pot desfășura pe raza municipiului Alba Iulia numai în spațiile în care aceste activități erau organizate în mod legal

Autorizația anuală de funcționare se acordă sau se respinge prin hotărâre a consiliului local, la cererea operatorilor economici.

Cererea se depune la registratura Primăriei municipiului Alba Iulia în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoștință publică a prezentei hotărâri și este însoțită exclusiv de copia licenței de organizare a jocurilor de noroc, de copia autorizației de exploatare a jocurilor de noroc și de documentele privind spațiul în care se desfășoară activitatea.

Publicitate
AUMOVIO UAB Dual Articol 728x90 / 300x250

Criteriile de acordare a autorizației de funcționare:

  • deținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc, valabilă, precum și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, valabilă; este asimilată acesteia autorizația de exploatare expirată după data de 25 februarie 2026, a cărei reînnoire a fost împiedicată de lipsa autorizației de funcționare prevăzute de art. 18^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009;
  • desfășurarea legală a activității în spațiul pentru care se solicită autorizația, la data adoptării prezentei hotărâri sau, în cazul prevăzut la lit. a) teza a doua, la data expirării autorizației de exploatare;
  • depunerea cererii în termenul prevăzut
Publicitate

Autorizația de funcționare se acordă cu valabilitate pde 12 luni inclusiv și încetează de drept la această dată, fără posibilitate de prelungire sau de reînnoire.

Operatorii aflați în cazul prevăzut la alin. (3) lit. a) teza a doua își pot relua activitatea în spațiul pentru care au obținut autorizația de funcționare numai după reautorizarea exploatării de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în condițiile legii.

Taxa locală anuală datorată pentru obținerea autorizației de funcționare este de 500 lei/mp de suprafață utilă a spațiului în care se desfășoară activitatea.

Publicitate

Pentru autorizațiile cu valabilitate mai mică de un an, cuantumul datorat se determină proporțional cu numărul lunilor de valabilitate, orice fracțiune de lună socotindu-se lună întreagă.

Taxa se achită în termen de 30 de zile de la emiterea autorizației de funcționare și se face venit integral la bugetul local al municipiului Alba Iulia.

AICI, mai multe detalii.