Connect with us
Advertisement

Administrație

INTERZIS la nunți, botezuri sau alte evenimente private într-o localitate din Alba, din cauza numărului mare de cazuri de COVID

Publicat

Rata de infectare cu  SARS-CoV-2, a ajuns la 3,46, la mia de locuitori în Sâncel, județul Alba. Asta înseamnă că localitatea de lângă Blaj trece într-un nou scenariu, unde, toate evenimentele private în spații deschise sau închise sunt interzise. 

Mai exact, de duminică noaptea, La Sâncel se interzice organizarea de nunți, botezuri sau alte evenimente private.

Măsura a fost luată în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, întrunit duminică, 19 septembrie.

Măsura menită să diminueze cazurile de COVID va fi în vigoare pentru 14 zile.

Comuna Sâncel are în componenţă trei sate și 9 cazuri de infectare la o populaţie de 2.599 de locuitori.

Potrivit agerpres.ro, primele cazuri, în număr de 3, au fost raportate în 9 septembrie. În condiţiile în care DSP a anunţat sâmbătă şi duminică alte 4, respectiv alte 3 cazuri înregistrate în Sâncel, rata de infectare, calculată cu câteva zile întârziere, arată că aceasta va fi în continuă creştere.

Ce zice legea

În toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 și mai mică sau egală cu 4/1000 de locuitori se instituie următoarele măsuri, în completare la măsurile prevăzute la lit. A:

Documentul integral poate fi vizualizat AICI

1.     Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

2.     Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

3.     Activitatea operatorilor economici prevăzuți la punctele 1 și 2 este permisă pentru prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

4.     Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;

5.     Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

6.     Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;

7.     Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;

8.     Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este interzisă;

9.     Organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene este interzisă;

10.  Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă;

11.  Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și/sau deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;

12.  Organizarea de conferinţe în interior este interzisă.

De asemenea și la  Blaj, Ocna Mureș, Sohodol și Unirea vor intra în vigoare noi măsuri, dar nu la fel de restrictive.

La Blaj măsurile vor fi în vigoare din 19 septembrie până în 3 octombrie.

La Ocna Mureș măsurile sunt în vigoare din 15 septembrie până în 28 septembrie.

La Unirea din 20 septembrie până în 3 octombrie.

CITEȘTE ȘI: Măsuri pentru diminuarea cazurilor de COVID la Blaj, Ocna Mureș, Sâncel, Sohodol și Unirea. Ce reguli intră în vigoare

Incidența în toate localitățile din Alba

Unitatea administrativ-teritorială Rata de incidenţă la

14 zile/1000 locuitori

MUNICIPIUL ALBA IULIA 1.41
MUNICIPIUL AIUD 1.78
MUNICIPIUL BLAJ 2.27
MUNICIPIUL SEBEŞ 1.43
ORAŞ ABRUD 0.77
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ 0.53
ORAŞ CÂMPENI 0.97
ORAŞ CUGIR 0.55
ORAŞ OCNA MUREŞ 2.51
ORAŞ TEIUŞ 1.25
ORAŞ ZLATNA 0.64
ALBAC 0.51
ALMAŞU MARE 0.00
ARIEŞENI 0.00
AVRAM IANCU 0.00
BERGHIN 0.52
BISTRA 1.32
BLANDIANA 0.00
BUCERDEA GRÂNOASĂ 0.44
BUCIUM 0.00
CÂLNIC 1.01
CENADE 1.94
CERGĂU 1.83
CERU-BĂCĂINŢI 0.00
CETATEA DE BALTĂ 0.33
CIUGUD 0.00
CIURULEASA 0.00
CRĂCIUNELU DE JOS 0.93
CRICĂU 0.00
CUT 0.00
DAIA ROMÂNĂ 0.32
DOŞTAT 0.00
FĂRĂU 0.00
GALDA DE JOS 0.45
GÂRBOVA 0.46
GÂRDA DE SUS 0.00
HOPÂRTA 0.00
HOREA 0.00
IGHIU 0.28
ÎNTREGALDE 0.00
JIDVEI 0.00
LIVEZILE 0.85
LOPADEA NOUĂ 1.97
LUNCA MUREŞULUI 0.39
LUPŞA 0.34
METEŞ 0.36
MIHALŢ 0.00
MIRĂSLĂU 0.51
MOGOŞ 0.00
NOŞLAC 0.55
OCOLIŞ 0.00
OHABA 1.63
PIANU 0.56
POIANA VADULUI 0.95
PONOR 0.00
POŞAGA 0.00
RĂDEŞTI 0.00
RÂMEŢ 0.00
RIMETEA 0.00
ROŞIA DE SECAŞ 0.00
ROŞIA MONTANĂ 0.00
SĂLCIUA 0.00
SĂLIŞTEA 0.43
SÂNCEL 3.46
SÂNTIMBRU 0.33
SĂSCIORI 0.61
SCĂRIŞOARA 0.00
ŞIBOT 0.00
SOHODOL 3.00
ŞONA 0.23
ŞPRING 0.00
STREMŢ 0.00
ŞUGAG 0.35
UNIREA 2.46
VADU MOŢILOR 0.77
VALEA LUNGĂ 0.64
VIDRA 0.00
VINŢU DE JOS 1.45

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Rusinea

    luni, 20.09.2021 at 08:46

    Or fi si doar putini vaccinati !?!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement