Guvernul vrea să doteze sistemul național de urgență pentru o reacție rapidă și eficientă la dezastre. Executivul a adoptat joi o hotărâre pentru aprobarea notei de fundamentare referitoare la finanțarea proiectului „Viziune 2020”, un „mega-proiect” în valoare totală de peste 3,2 miliarde de lei, din care UE va susține peste 2,7 miliarde de lei.

Publicitate

Proiectul prevede, printre altele, achiziția unui centru național de răspuns la dezastre, a 12 elicoptere, a unei nave multirol, a zeci de autospeciale de descarcerare și peste 270 de autospeciale de stingere incendii. 

„Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care a aprobat nota de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheluielilor aferente proiectului de investiții <Viziune 2020>. Este vorba despre finanțarea proiectului care se realizează din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație. Suma totală este de 3.263.410.000 de lei, echivalentul a 681.904.797 de euro, din care UE susține în lei echivalentul a 2.767.255.000 de lei, reprezintă finanțarea de 84,4%. Cofinanțarea este de 15%, în valoare de 489.000.000 de lei, iar o cheltuială neeligibilă de 0,2% de 6.644.000 de lei. Din această sumă extrem de mare pentru o investiție de asemenea anvergură, 2,7 miliarde sunt susținute din fonduri europene.

Publicitate

Proiectul vizează creșterea nivelului de pregătire pentru o reacție rapidă și eficientă la dezastre a echipajelor de intervenție. Principala noastră preocupare este protejarea vieții, protejarea cetățenilor. Trebuie să fim pregătiți pentru a răspunde eficient și operativ în toate situațiile de criză, în situații de calamități sau atunci când este nevoie pentru a proteja viața și bunurile cetățenilor”, a explicat, la finalul ședinței de Guvern, ministrul de Interne, Marcel Vela.

Pe lista de achiziții sunt incluse un număr de:

- 60 de autospeciale de descarcerare,

- 49 de containere cu echipamente individuale de protecție,

Publicitate

- 63 de camioane cu sistem hidraulic de încărcare / descărcare,

- 276 de autospeciale de stingere cu apă și spumă,

- 33 de centre de comunicații pentru punctele de comandă mobilă medii,

- 18 autoplatforme,

- 42 de autospeciale de primă intervenție pentru lucrul cu apă la înaltă presiune și hidroperforare,

- o navă multirol,

- 3 șalupe multirol,

- un centru național de răspuns la dezastre,

- 12 elicoptere (6 elicoptere ușoare și 6 elicoptere medii și grele, pentru uscat și pentru zona maritimă),

„Dorința noastră este pentru a dota cât mai bine și Inspectoratul General pentru SItuații de Urgență și Inspectoratul General de Aviație din cadrul MAI pentru a face față oricăror provocări.

Publicitate