Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ioan Dîrzu, atac la Mircea Hava: Alba Iulia a devenit „un labirint al morții” din cauza sensurilor giratorii

Publicat

Deputatul PSD de Alba Ioan Dîrzu atrage atenţia ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu privire la faptul că Alba Iulia “a devenit un labirint al morţii” din cauza sensurilor giratorii şi cere măsuri şi verificarea condiţiilor în care s-au construit acestea.

“Municipiul Alba Iulia a devenit un labirint al morții din cauza primarului Mircea Gheorghe Hava care, în ultimii ani, a desfășurat o campanie continuă de amplasare de sensuri giratorii în aproape toate intersecțiile importante și aglomerate din Alba Iulia. Astfel, în prezent, în Alba Iulia sunt amplasate 16 sensuri giratorii, majoritatea dintre ele fiind situate în intersecții înguste unde erau necesare semafoare. Mai grav, unele sensuri giratorii sunt și semaforizate. Toate acestea produc acidente săptămânale soldate cu morți și răniți, dar și cu pagube materiale  pentru proprietarii imobilelor situate în proximitatea sensurilor giratorii.

Există suspiciuni rezonabile că sensurile giratorii au fost făcute doar pentru a se atribui contractele de lucrări unor societăți aflate în anturajul primarului. Situația de fapt confirmă. Lucările au fost executate de aceleași societăți care câștigă majoritatea contractelor de achiziție cu Primăria municipiului Alba Iulia.

Primarul municipiului Alba Iulia refuză să ia vreo măsură prin care să oprească accidentele rutiere săptămânale din sensurile giratorii, adică  să propună desființarea acelor sensuri giratorii.

Suspectez faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Alba, deși cunoaște periculozitatea amplasării acelor sensuri giratorii în unele intersecții, aprobă și acceptă cu rea-credință sau gravă neglijență, la presiunile politice ale primarului, menținerea și amplasarea de  noi sensuri giratorii.

Având în vedere situația tragică cu care se confruntă municipiul Alba Iulia și cetățenii municipiului, vă rog respectuos, doamnă ministru, să-mi răspundeți în scris la următoarele întrebări:

1.Ce măsuri poate lua Ministerul Afacerilor Interne în vederea opririi accidentelor rutiere săptămânale din Alba Iulia, cauzate de sensurile giratorii amplasate impropriu?

2. Puteți dispune efectuarea unui control prin care să se verifice motivele și respectarea condițiilor legale de amplasare a sensurilor giratorii din Alba Iulia?

3. Puteți verifica dacă angajați ai IPJ Alba – Serviciul Rutier, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost supuși unor presiuni din partea aparatului de specialitate al primarului cu scopul a aviza amplasarea de sensuri giratorii improprii în municipiul Alba Iulia?”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

6 Comentarii

6 Comentarii

  1. zoro

    marți, 05.12.2017 at 13:04

    DACA AU LUAT CARNET PE BANI ACEST LUCRU SE INTAMPLA DOMNULE DARZU!!!!!

  2. Dani

    miercuri, 06.12.2017 at 08:48

    Daca am cunoaste in primul rand regulile de circulatie si apoi le-am aplica cu totii, nu ar fi nici o problema cu sensurile giratorii, dar cum la noi sunt in mintea multora numai principii iar baza deloc, nu putem pretinde nimic.Semnalizam cand intram in sens ,semnalizam cand suntem in sens, si cum este normal numai la iesire,aici nu mai face nimeni nimIC.Deduceti cu toti la cine este problema, indifferent cine le construieste, si aici nu ti-n partea d-ului primar, eu fiind neutru de politica.Ce s-ar intampla daca toti soferii din Romania care „practica „doar de ei stiute regulile proprii de circulatie, ar circula in Germania, unde nu sunt probleme cum sunt facute sensurile giratorii?va sun eu sigur ca ar fi tot la fel de multe accidente tot din incompetent lor, nu fac referire la toti soferii, doar cei care habar nu au de nimic si nici nu vor sa invete ceva.

    • BV

      miercuri, 06.12.2017 at 12:39

      BRAVOOOOOO ai dreptate. Invatati sa conduceti si o sa vedeti ca aceste sensuri giratorii sunt pt a fluidiza traficul. Daca te uiti la Turul Frantei o sa vezi ca in orase ii plin de sensuri giratorii..mai mari, mai mici si semaforizate..dar noh..daca albaiuleanu nu stie sa se invarta in sens atuci eu zic sa le distrugem..

  3. Delia

    miercuri, 06.12.2017 at 09:01

    Aici si popa in biserica zice rugaciunea dictat de partidul asta benefic ca o râie pt oras.

  4. Alex

    joi, 07.12.2017 at 11:07

    Trebuie sa cunoastem regulile de circulatie dragii mei !!! Cum sa dai vine pe un sens giratoriu cand 70 % dintre soferii „albaiulieni” nu cunosc regulile de circulatie. Asta este foarte grav!

  5. Ion

    joi, 07.12.2017 at 17:20

    Un adevar grav e acesta. 75% din soferi din Alba nu stiu regulile de circulatie, sau daca le stiu aplica doar ce e in favoarea lor.

    Ps:Intr-un accident nu exista doar un vinovat. Toti cei implicati intr-un accident au fiecare partea lor de vina in proporti mai mari sau mai mici

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement