Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ioan Dîrzu, deputat PSD Alba: „Medicii români, plecați să profeseze în afara țării, se reîntorc acasă”

Publicat

„Unul dintre marile angajamente ale PSD din timpul campaniei electorale se îndeplinește: Exodul cadrelor medicale de înaltă calificare a fost oprit. Medicii români plecați să profeseze în afara țării se reîntorc acasă”, a transmis deputatul PSD Alba, Ioan Dîrzu. 

„PSD și-a asumat responsabilitatea acordării unor salarii apropiate de nivelul din Europa pentru medici și asistente, realitate concretă și efectivă din această lună.

După majorările de salarii de anul trecut și din martie în acest an, toți medicii au venituri cel puțin duble față de momentul venirii PSD la guvernare.

Astfel pe lângă faptul că a scăzut semnificativ (cu 40%) numărul medicilor care pleacă din țară, au început să revină și cei plecați.

Acum sunt în curs de rezolvare solicitările privind sporurile reclamate de personalul auxiliar – îngrijitori, brancardieri, biologi, chimiști, etc.

Premierul a dispus și a dat termen până luni, miniștrilor Sănătății, Muncii și Finanțelor să identifice clar situațiile și problemele, găsească soluții și să se întâlnească pentru analiză/implementare cu managerii unităților spitalicește în cauză” declară într-un comunicat deputatul PSD Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate