Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ioan Dîrzu amenință că îl dă în judecată pe Florin Roman. „Are timp 10 zile să vină cu dovezi”

Ioan Dirzu, deputat PSD de Alba

Publicat

Deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu a transmis că îl va acționa în judecată pe deputatul PNL Florin Roman pentru lezarea demnității și propriei imagini. Dîrzu spune că îi va acorda un timp de 10 zile „să vină cu dovezi pentru cele afirmate sau să-și ceară iertare în mod public” pentru „acuzațiile nefondate și defăimătoare”. Ioan Dîrzu a mai transmis că banii câștigați în urma procesului îi va dona Spitalului Județean Alba.

Citește și Florin Roman, întrebări acuzatoare la adresa deputatului Ioan Dîrzu. „Se ocupă cu vămuirea concursurilor?”

„Deși crede că <a dat cu bâta în șeful organizației PSD>, după cum l-a instigat la violență Ludovic Orban, domnul Florin Roman a dat, de fapt, cu bâta-n baltă. În stilu-i grobian caracteristic, domnul Florin Roman a început din nou să insulte și să facă acuzații mincinoase. Domnul Florin Roman este disperat să-i ia apărarea șefului său Mircea Hava iar mânia i-a întunecat gândirea.

Așa cum știa să facă denunțuri împotriva lui Mircea Hava pe vremuri, la fel de bine să denunțe și acum dacă cunoaște că cineva ar fi săvârșit o infracțiune. Mi-e teamă că, uitându-se la prima vedere în jurul său, va trebui să-și denunțe proprii colegi din PDL Alba.

Îl anunț pe domnul Florin Roman că eu nu accept astfel de acuzații nefondate și defăimătoare, un comportament suburban care trădează lipsa de viziune și seriozitate ce trebuie să definească un deputat în Parlamentul României. Domnul Roman are timp 10 zile să vină cu dovezi pentru cele afirmate sau să-și ceară iertare în mod public pentru minciunile spuse. În caz contrar, îl voi da în judecată pentru lezarea demnității și propriei imagini. Banii câștigați în urma procesului îi voi dona Spitalului Județean Alba.

Mă întreb și dacă albaiulienii se simt reprezentați de activitatea și comportamentul domnului Roman sau dacă albaiulienii se regăsesc în mesajele lui. Îi ajută în vreun fel pe albaiulieni faptul că domnul Roman pune muzică la difuzorul telefonului în comisiile parlamentare, face greva foamei 3 ore, între prânz și cină, sau întinde făină și ulei pe pupitrul Camerei Deputaților?”, a transmis, într-un comunicat, deputatul Ioan Dîrzu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Geo

    sâmbătă, 17.03.2018 at 19:41

    Da, suntem in continuare alaturi de domnul Florin Roman.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement