Actualitate
Ion Dumitrel critică măsurile luate de USL pentru sănătate: „Rezultatul creșterii salariilor este un buget insuficient în spitale”
Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, critică măsurile luate de guvernul Ponta în domeniul sănătății, și anume de a crește salariile cu 25% în condițiile în care nu s-au alocat bani în plus la bugetele spitalelor. Astfel, potrivit acestuia, instituțiile sanitare vor putea funcționa doar până în septembrie, cu resursele financiare pe care le au în prezent.
Vedeți mai jos declarația completă a lui Ion Dumitrel:
Așa cum se știe, salariile personalului din sectorul sanitar s-au mărit în procent de 25%. Ce nu știe însă toată lumea este că aceste măriri s-au făcut fără a se aloca și resursele financiare necesare în bugetul spitalelor. Astfel, bugetul anului 2013 pentru spitalele din județul Alba este aproape egal cu cel din anul 2012. În condițiile creșterii cheltuielilor, necesare pentru acoperirea salariilor mărite, rezultatul este un buget insuficient, ce acoperă necesitățile de finanțare doar pana în luna septembrie. În plus, bugetul spitalelor este decimat și de creșterile de preț la energie ce au intrat în vigoare de la 1 iulie!
Susținem această mărire a salariilor și ne bucurăm că omenii pot câștiga mai mult. Nu putem însă să nu ne întrebăm cu îngrijorare ce se va întâmpla cu spitalele din județul Alba, atâta timp cât Guvernul nu a prevăzut o creștere a bugetelor spitalelor, corespunzătoare cu procentul de majorare a cheltuielilor de personal. Dacă bugetul existent va trebui să fie folosit pentru a plăti salariile, înseamnă că toate cheltuielile cu medicamentele și materialele sanitare, cu actul medical în general, vor genera noi datorii.
În momentul actual, plecând de la cifrele existente în sistemul medical și așa insuficient finanțat, Ponta nu are decât trei variante: fie nu majorează salariile, fie majorează salariile și introduce servicii cu plată pentru cetățeni, pentru a acoperi diferența de fonduri, fie majorează salariile și închide spitale. Asta în condițiile în care banii pentru dotarea cu aparatură medicală a spitalelor au fost deja tăiați, în opinia Ministrului Sănătății aparatura performantă, necesară revitalizării și creșterii calității actului medical, nefiind o prioritate ci doar un obiectiv de viitor, pentru anii viitori.
Iată cum reforma lui Ponta, în loc să ducă la eficientizarea utilizării banilor din sistemul sanitar, așa cum s-a promis, creează, de fapt, doar un imens haos, din care va avea de pierdut doar cetățeanul. Este clar, în aceste condiții, în care banii nu ajung nici măcar pentru plata salariilor, că cetățeanul va fi cel care va plăti factura incompetenței Guvernului Ponta!
Dincolo de tensiunile și inechitățile pe care această măsură le-ar crea în rândul celorlalte categorii de personal, consider că este inacceptabil ca cetățeanul de rând să fie din nou cel care plătește oalele sparte. În condițiile în care în primele zile a lunii se termina banii de analize medicale și chiar dacă a contribuit la fondul de asigurări cu bani multi și în perioade de timp îndelungată, cetățeanul trebuie sa scoată bani din buzunare pentru a-și rezolva problema de sănătate, este absolut aberant să pui acum tot în cârca lui costurile unei reforme prost gândite.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News