Connect with us
Advertisement

Eveniment

IPJ Alba: 19 posturi scoase la concurs pentru angajări din sursă externă. LISTA și condiții pentru candidați

sediu ipj

Publicat

Inspectoratul de Poliție Județean Alba anunță că scoate la concurs 19 posturi de ofițeri și agenți de poliție, prin încadrare directă, din care 14 posturi de ofițeri de poliție și 5 posturi de agenți de poliție.

Înscrierile se fac online, în perioada 23 septembrie – 5 octombrie, inclusiv în zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată.

Vezi Poliția Română face angajări. Peste 1.800 de posturi disponibile prin încadrare directă. LISTA din ALBA. Înscrieri și probe

Posturile scoase sunt în specialitățile cazier judiciar, statistică și evidențe operative, comunicații și informatică, ordine publică, pregătire profesională, investigații criminale, investigarea criminalității economice, implementare proiecte, psihologie, criminalistică și secretariat.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc, începând de azi, 24 septembrie, pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, AICI.

Înscrierile se fac exclusiv online, până la data de 5 octombrie 2021, inclusiv în zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată; ulterior nu mai pot fi depuse documente.

Posturile disponibile în Alba prin încadrare directă din sursă externă:

(în actualizare, anunțuri de concurs publicate în perioada 23-24 septembrie)

– 1 post ofițer de poliție, specialitatea IT (ofițer principal II), Serviciului Criminalistic – Centrul Teritorial de Examinare IT – Percheziții Informatice

– 1 post ofițer și 2 posturi agent de poliție Serviciul Comunicații și Informatică: ofițer specialist III, agent III (electronist) și agent III (administrator de rețea)

– 3 posturi vacante de ofițer de poliție, specialitatea investigații criminale: 1 post ofițer principal III, la Poliția orașului Abrud, Compartimentul investigatii criminale; 1 post ofițer principal III, la Poliția orașului Câmpeni, Compartimentul investigatii criminale; 1 post ofițer principal II, la Poliția orașului Ocna Murș, Compartimentul investigatii criminale

– 1 post ofițer I, specialitatea implementare proiecte

– 4 posturi vacante de ofițer de poliție, specialitatea investigarea criminalității economice: ofițer principal II, la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Biroul de Investigații Complexe – IPJ Alba; ofițer specialist III, la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – investigarea criminalității economice Aiud; funcția de ofițer specialist III, la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – investigarea criminalității economice Blaj; ofițer specialist III, la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – investigarea criminalității economice Sebeș

– 2 posturi vacante de agent de poliție, specialitatea Secretariat, Documente Clasificate și Arhivă: 1 post de agent de poliţie din cadrul Serviciului Ordine Publică – Compartimentul Secretariat, Documente Clasificate și Arhivă; 1 post de agent de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Compartimentul Secretariat, Documente Clasificate și Arhivă

– 1 post de agent de poliţie – specialitatea cazier judiciar, statistică și evidențe operative – Poliția Orașului Cugir – Compartimentul prelucrare automată a datelor de cazier judiciar și statistică judiciară

– 1 post ofițer de poliție specialitatea ordine publică – silvicultură – ofițer specialist II – IPJ Alba – Serviciul de Ordine Publică – Combaterea delictelor silvice

– 1 post ofițer de poliție specialitatea siguranță școlară – psiholog – ofițer specialist II, IPJ Alba 0 Biroul Siguranță Școlară

– 1 post ofiţer de poliție specialitatea instrucția tragerii – ofițer specialist I, la Biroul de Pregătire Profesională

– 1 post ofițer de poliție specialitatea educație fizică și autoapărare – ofițer specialist II, la Biroul Pregătire Profesională

UPDATE: Alte 2 posturi sunt vacante la BCCO Alba Iulia și la Brigada Operațiuni Speciale Alba Iulia

– 1 post agent de polițieBrigada Operațiuni Speciale Alba Iulia – Biroul Tehnică Operativă – 1 post vacant (înscrierea se va face pe post)

– 1 post ofițer de poliție, specialitatea combaterii criminalității organizate – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara – funcția de ofițer principal II

Condiții generale de înscriere:

Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  • să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  • să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  • să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat ”admis”).
  • să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  • să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului
  • să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
  • să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  • să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  • să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  • să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  • să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;
  • să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară (condiție ce va fi verificată cu ocazia examinării medicale, în cazul candidatului declarat ”admis”);
  • dacă prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate nu dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă;
  • să deţină/obţină certificat de securitate UE de nivelul prevăzut în fişa postului (doar acolo unde este cazul).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement