Inspectorii de muncă din Alba au dat o amendă și 18 avertismente după controale la 38 de angajatori din județ, săptămâna trecută.

În perioada 5-9 iulie, în domeniul relaţiilor de muncă au fost verificați 38 de angajatori, cu un număr total de 338 de salariați.

Publicitate

Au fost constatate 66 de nereguli și date trei sancțiuni – o amendă de 1000 de lei și două avertismente.

Principalele deficienţe stabilite în controale:

  • netransmiterea în termenul legal a elementelor referitoare la încadrarea în muncă a salariaților;
  • necomunicarea către salariat a adeverințelor care atestă activitatea prestată;
  • neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă, anuale;
  • neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
  • neconducerea corectă a evidenţei timpului lucrat ;
  • netransmiterea în termenul legal în Revisal a modificărilor intervenite în executarea contractelor individuale de muncă;
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost verificați tot 38 angajatori, fiind constatate 76 nereguli. Inspectorii au sancționat 12 firme cu 16 avertismente.

Principalele deficienţe stabilite în controale:

  • lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor
  • lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate
  • lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR
  • lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
  • organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006
  • lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate
  • desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor
Publicitate