Connect with us
Advertisement

Actualitate

UPDATE: Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta, REŢINUT de DNA, în dosarul de fraudă cu fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic

Publicat

DNA Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu a fost reţinut, marţi, de DNA Ploieşti, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de SC Grossman Engineering Group, al cărei administrator este. Herţanu a fost audiat timp de mai multe ore la DNA Ploieşti.

UPDATE: Prin decizie la Înalta Curte, Iulian Herţanu a fost arestat pentru 30 de zile. În acelaşi dosar a mai fost arestat omul de afaceri Vladimir Ciorbă. Fostul consilier judeţean din Prahova, Mihai Coman, este cercetat sub control judiciar. Decizia instanţei poate fi contestată.

Iulian Herţanu, care a fost adus la DNA Ploieşti marţi, la ora 11.40, a fost scos încătuşat din sediul instituţiei, miercuri dimineaţă, în jurul orei 4.30, după aproximativ 17 ore petrecute în sediul DNA Ploieşti şi preluat de o dubă, fiind transportat în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, de la Câmpina.

Alături de Iulian Herţanu, au fost scoase din DNA Ploieşti, în stare de reţinere, alte două persoane cercetate în dosar, una dintre acestea fiind omul de afaceri Vladimir Ciorbă, administrator şi asociat la trei firme, care fusese adus la sediul instituţiei cu aproximativ o jumătate de oră înaintea lui Herţanu.

Herţanu nu a făcut nicio declaraţie la ieşirea din sediul DNA Ploieşti.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii anchetează în acest dosar o deturnare de fonduri europene de peste şapte milioane de lei şi fapte de evaziune fiscală în cuantum de 2,5 milioane lei, fapte comise în perioada 2011-2015.

În cursul zilei de miercuri, cumnatul premierului şi ceilalţi doi suspecţi reţinuţi în acest dosar vor fi prezentaţi instanţei supreme cu propunere de arestare preventivă.

În acest dosar, alături de Iulian Herţanu şi Vladimir Ciorbă, mai sunt vizaţi deputatul Sebastian Ghiţă, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, toţi trei puşi sub control judiciar, precum şi fostul consilier judeţean Mihai Coman, reţinut, de asemenea, în cursul serii de marţi.

Toţi cei vizaţi în acest dosar privind fraudarea fondurilor europene au fost audiaţi, marţi, de către procurorii anticorupţie la sediul DNA Ploieşti.

Pe perioada controlului judiciar, Mircea Cosma nu-şi poate exercita funcţia de preşedinte al CJ Prahova.

Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator şi asociat la SC CVR Asfalt Construct Group SRL, SC CVR Activities Group SRL Bucureşti şi SC Gefam Pro SRL Dobroeşti, este suspectat că, împreună cu Iulian Herţanu, precum şi cu Mihail Marian Coman, administrator şi asociat la SC Indserv SRL Ploieşti şi SC Indserv Proiect SRL Ploieşti şi angajat al SC Hidro Prahova SA, în funcţia de consilier al directorului general, din 24 mai 2012, „au constituit un grup infracţional pentru a acţiona în vederea câştigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect «Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic»”.

Contractul a fost semnat în 13 ianuarie 2012, între Asocierea SC Grossman Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Hidro Prahova SA Ploieşti, acesta fiind finanţat în mare parte din fonduri de la Uniunea Europeană.

Anchetatorii îi suspectează pe reprezentanţii acestor firme că şi-ar fi însuşit importante sume de bani din acest proiect, prin schimbarea ilegală a destinaţiei fondurilor obţinute şi prin sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, respectiv prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

La grupul infracţional ar fi aderat şi Liviu Munteanu, care a fost numit administrator al SC Grossman Engineering Group SRL, începând din 25 aprilie 2014, se mai arată în documentele citate.

În acest dosar anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind însuşiţi în interes propriu. De asemenea, în cauză sunt suspiciuni şi cu privire la comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, printre care şi fapte de evaziune fiscală.

Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală, au precizat sursele citate.

Lucrările care fac obiectul acestui dosar penal au fost realizate în baza unui proiect european, fiind executate de SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliului Judeţean Prahova cu mai multe consilii locale din judeţ, precum şi de SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Grossman Engineering Group SRL, una din firmele lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic a început în anul 2012 şi trebuia terminat anul trecut, termenul de finalizare fiind prelungit întrucât lucrările nu sunt gata, fiind oprite în decembrie 2014.

Potrivit primarului oraşului Comarnic, Dorian Botoacă, pe durata derulării contractului autorităţile locale au amendat de cel puţin şase ori firma Grossman Engineering Group SRL, pentru nerespectarea avizelor emise de primărie în derularea acestor lucrări.

Primarul a explicat că amenzile au fost date pentru faptul că după ce au spart străzile constructorii nu au adus carosabilul la starea iniţială, iar la primirea amenzilor reprezentanţii Grossman Engineering Group SRL au contestat sancţiunile la Judecătoria Sinaia, în primă fază au câştigat, procesele fiind acum în stadiul de recurs.

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti au făcut, marţi, 14 percheziţii, majoritatea în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane. În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat câteva zeci de saci cu documente, pe care i-au adus o camionetă a MAI la sediul DNA Ploieşti. În sacii sigilaţi erau documente contabile, juridice, precum şi documente aferente proiectelor de canalizare în oraşul Comarnic, în comuna Gorgota din judeţul Prahova, dar şi în alte localităţi, toate aparţinând SC Grossman Engineering Group.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că una dintre firmele la care au fost făcute percheziţii este SC Exfin SRL, punctul de lucru din Bucureşti, firmă fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent de către sora şi cumnatul primului ministru, Alexandra şi Iulian Herţanu.

De asemenea, au avut loc percheziţii şi la locuinţa familiei Herţanu, tot din Bucureşti.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement