Actualitate
JOI: Şedinţă de Consiliu Local la Ocna Mureş. Se discută procedura pentru scutirile la plata unor obligaţii fiscale şi criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale
Consilierii locali din Ocna Mureş sunt convocaţi în şedinţă ordinară, joi, de la ora 17.00, pentru a lua în discuţie şi a vota 18 proiecte de hotărâre. Printre acestea se află aprobarea procedurii operaţionale pentru acordarea scutirilor la plata obligaţiilor fiscale accesorii (majorări la întârziere), aprobarea criteriilor pentru repartizarea locuinţelor sociale din oraş, stabilirea, în lei, la cursul de referinţă al BNR valabil la data de 30 aprilie, a redevenţelor şi chiriilor pentru contractele în derulare şi a căror preţuri au fost stabilite iniţial în valută. De asemenea, vor fi prezentate consilierilor, pentru aprobare, regulamentele de funcţionare ale teraselor sezoniere şi cimitirelor, dar şi revocarea a trei hotărâri de CL aprobate în şedinţe din martie şi februarie.
Ordinea de zi:
1. Proiect de hotărâre privind prelungirea termenului de închiriere a unor apartamente construite în regim ANL în oraşul Ocna Mureş.
2. Proiect de hotărâre privind propunerile Primăriei oraşului Ocna Mureş, judeţul Alba, care vor fi înaintate prefectului judeţului Alba în vederea emiterii ordinului de atribuire în proprietate a terenurilor prevăzute la art. 36, punctele 2-5 din Legea nr. 18 din 19 februarie 1991 privind fondul funciar, republicată.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Procedurii Operaţionale pentru acordarea scutirilor la plata obligaţiilor fiscale accesorii (majorări la întârziere).
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor pentru repartizarea locuinţelor sociale din oraşul Ocna Mureş.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea parcelării unui teren în suprafaţă de 40.340 mp situat în extravilanul localităţii Uioara de Sus, târlaua „Berc”, înscris în CF 72147 Ocna Mureş, nr. Cad. 305/1, 303/1, 301/2, păşune, conform documentaţiei de parcelare anexată.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea înscrierii în domeniul privat al oraşului Ocna Mureş a imobilului proprietate de stat compus din piaţă şi curte aferente în suprafaţă totală de 923 mp, situat administrativ în Ocna Mureş, strada 9 Mai, nr. 2, judeţul Alba şi înscris în CF1 Ocna Mureş, nr top 1056.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie a bugetului local pe anul 2012 conform anexelor 1 şi 2.
8. Proiect de hotărâre privind prelungirea străzii Ciocârliei din oraşul Ocna Mureş.
9. Proiect de hotărâre privind stabilirea, în lei, la cursul de referinţă al BNR valabil la data de 30.04.2013, a redevenţelor şi chiriilor pentru contractele în derulare şi a căror preţuri au fost stabilite iniţial în valută.
10. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind amplasarea, organizarea şi funcţionare teraselor sezoniere pe terenurile aparţinând domeniului public sau privat ale oraşului Ocna Mureş.
11. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de funcţionare a cimitirelor administrate de către Consiliul Local al oraşului Ocna Mureş.
12. Proiect de hotărâre privind concesionarea unui teren în vederea construirii de sediu firmă, birouri.
13. Proiect de hotărâre privind vânzarea, prin licitaţie publică, în vederea demolării, a unor construcţii proprietate privată a oraşului Ocna Mureş.
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea noii Organigrame şi a noului Stat de funcţii pentru angajaţii cu contract individual de muncă din compartimentele aflate în cadrul aparatului de specialitate al primarului sau din subordinea Consiliului Local al oraşului Ocna Mureş.
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui contract de concesiune având ca obiect închirierea unui spaţiu comercial proprietate a oraşului Ocna Mureş.
16. Proiect de hotărâre pentru revocarea HCLOM nr. 47/27.03.2012 privind „acordarea de înlesniri la plata creanţelor contractuale accesorii (majorări de întârziere) datorate bugetului local şi care au ca izvor contracte de folosinţă a unor bunuri proprietate publică sau privată a oraşului Ocna Mureş”.
17. Proiect de hotărâre pentru revocarea HCLOM nr. 41/27.03.2013 privind „aprobarea documentaţiei Plan Urbanistic Zonal Dezvoltarea capacităţii de depozitare şi stocare a producţiei agricole de cereale şi construire depozit produse agrochimice extravilan Ocna Mureş, judeţul Alba”.
18. Proiect de hotărâre pentru revocarea HCLOM nr. 32/29.02.2013 privind „demolarea construcţiei Clădire internat – magazie din incinta Liceului Tehnologic Ocna Mureş, clărie care face parte din domeniul public al oraşului Ocna Mureş”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News