EVENIMENT
Jucătorii echipei Star Pro Optimum premiați de Primăria Alba Iulia. Au câștigat un puternic turneu de fotbal în Italia
Fotbaliștii echipei de fotbal, Star Pro Optimum din Alba Iulia, antrenați de Ciprian Selagea și Gică Bran, au fost premiați de primăria Alba Iulia.
Aceștia au fost premiați pentru rezultatul obținut la turneul de fotbal din Italia, unde au participat la începutul anului 2024. Echipa a câștigat turneul la categoria Under14.
Jucătorii echipei au primit diplome și medalii din partea reprezentaților Primăriei.
Echipa Star Pro Optimum din Alba Iulia, antrenată de Ciprian Selagea și Gică Bran, a câștigat Torneo della Befana de la Parma (Under 14).
Ediția din 2024 a Turneului Befana s-a desfășurat între 4 și 6 ianuarie 2024, în Italia și a adus un succes remarcabil pentru echipa din Alba Iulia.
Optimus a reușit să câștige categoria U14, fiind lăudați de Gazzetta di Parma. Tinerii fotbaliști din Alba Iulia au câștigat grupa cu 4 victorii și au învins în finală cu 2-0.
Ulterior, au mai jucat două meciuri amicale, cu două echipe extrem de puternice. Au făcut un egal și au obținut o victorie.
Lotul deplasat: Tudor Fechete – portar, Raul Sibișean, Lucas Hada, Alex Suschevici, Ilie Ampoițan, Alex Matyasi, George Opincariu, Luca Sărăcuț, Cătălin Demean, Andrei Iosif, Darius Horșa, Rareș Dan, Raul Bocăniciu, David Ponoran, Darius Manea.
Antrenori: Ciprian Selagea și Gică Bran.
”Au condiții foarte bune de antrenament, este o industrie acolo. Se joacă la un nivel extraordinar. Ce pot să spun e că ei au condiții, noi avem copii.
Deja ne-au invitat la alte două turnee, vom merge probabil în vară la unul dintre ele, la Rimini” a declarat pentru Alba24, Gică Bran.
Vezi și FOTO-VIDEO: Performanță istorică a echipei de fotbal „Optimum” Alba Iulia. A câștigat seria a 13-a din Liga Elitelor la U15
”118 echipe au dat viață unui spectacol sportiv fantastic care a reprezentat o mare parte a scenei fotbalului italian, cu participarea unui invitat internațional: România.
Prezența unor cluburi profesioniste ilustre, printre care Juventus, Atalanta, Inter, Parma, Modena, Cremonese, Sassuolo și Reggiana, a oferit un cadru competitiv important pentru toți tinerii fotbaliști implicați.
Cu 286 de meciuri disputate pe parcursul a trei zile, evenimentul a transformat zona într-o adevărată sărbătoare fotbalistică, unind sportivi, familii și fani într-o împărtășire de valori, entuziasm și pasiune pură pentru sport” au scris jurnaliștii publicației.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
vasi
joi, 01.02.2024 at 12:50
da politicienii ce cauta in poza , ia ajutat pe copii, au adus de acasa bani sa le dea sa isi cumpere echipamente, sau cred ca banii statului sunt a lor