Connect with us
Advertisement

Actualitate

Judeţul Alba începe colectarea datelor cerute de Guvern pentru reactualizarea listelor electorale

cj alba prefectura

Publicat

În urma solicitării Curții Constituționale, începe colectarea datelor pentru actualizarea listelor electorale permanente, care au stat la baza desfăşurării Referendumului Naţional pentru demiterea Preşedintelui României din data de 29 iulie 2012. Data limită pentru transmiterea datelor de către fiecare județ fiind 27 august, prefectul judeţului Alba, Dan Coriolan Simedru, a convocat, vineri, o şedinţă cu specialiştii din cadrul Instituţiei Prefectului-Judeţul Alba, reprezentanţii Consiliului Judeţean, precum şi cu cei ai instituţiilor judeţene implicate în acţiune. Totodată, va avea loc și o şedinţă cu primarii şi secretarii tuturor localităţilor din judeţ, la care sunt, totodată, convocaţi şi şefii serviciilor publice comunitare locale pentru evidenţa persoanelor.

„Conform solicitării Guvernului României, vor fi elaborate bazele de date locale, cu centralizare imediată la nivel judeţului, care să cuprindă persoanele decedate, cele care şi-au pierdut dreptul de vot, persoanele care au obţinut statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate, cele ale căror acte de identitate au expirat şi nu au fost reînnoite, persoanele care şi-au schimbat domiciliul şi nu au fost radiate din lista localităţii rezidenţei anterioare, persoanele care se identifică la un domiciliu într-un număr care nu este corelat cu suprafaţa locuibilă şi numărul de camere al imobilului, persoanele care şi-au schimbat numele prin căsătorie sau divorţ, pe cale administrativă, precum şi cele care au reşedinţa/domiciliul în străinătate.

Pentru toate cele 9 situaţii se vor întocmi câte un tabel numeric şi unul nominal, la nivelul fiecăreia din cele 78 de localităţi ale judeţului Alba, datele centralizate urmând să fie transmise Guvernului României, prin grija Instituţiei Prefectului-Judeţul Alba”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului, într-un comunicat.

„Avem o situaţie pe care trebuie să o gestionăm cu maximum posibil de eficienţă. Judeţul Alba trebuie să arate că are capacitatea administrativă de a duce la bun sfârşit o acţiune, al cărei scop este colectarea şi transmiterea de date, nu de modificare în vreun fel a listelor electorale permanente. Rolul nostru este acela de a strânge informaţiile cerute, prin raportarea lor la listele electorale permanente de la data de 29 iulie 2012, de a le centraliza la nivel de judeţ şi de a le transmite zilnic Guvernului României, începând din 10 august 2012. Am convingerea că cei implicaţi în această acţiune vor lucra foarte bine, în aşa fel încât informaţiile solicitate să fie transmise la termenul stabilit. În ceea ce mă priveşte, mă voi implica personal în acest demers, pentru a evita eventualele probleme şi pentru ca toată lumea să înţeleagă ce avem de făcut, conform cerinţelor. Esenţial este că nu intervenim cu nici cea mai mică modificare asupra listelor electorale, obiectivul nostru fiind exclusiv acela al colectării cât mai bune a datelor cerute şi transmiterea lor către Guvern, cu respectarea termenelor stabilite inclusiv de Curtea Constituţională”, a declarat Dan Coriolan Simedru, prefectul judeţului Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement