EVENIMENT
Klaus Iohannis și Dan Barna își înregistrează vineri candidaturile la Președinție, la o zi după Viorica Dăncilă
Preşedintele Klaus Iohannis îşi depune vineri la Biroul Electoral Central, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Și liderul USR, Dan Barna, va merge în aceeași zi la BEC pentru a se înscrie în cursa pentru Cotroceni.
Iohannis merge vineri, la ora 12.00, la Biroul Electoral Central, pentru a-şi înregistra candidatura pentru al doilea mandat şi va fi însoţit de liderul PNL, Ludovic Orban, de membri ai echipei de campanie, ai conducerii filialei PNL Bucureşti, precum şi de simpatizanţi şi susţinători.
Vezi și: LISTA celor 25 de candidați înscriși la ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Cine sunt cei care vor să intre în cursa pentru Cotroceni
Până acum şi-au mai depus candidaturile candidatul PSD Viorica Dăncilă şi cel al PMP Theodor Paleologu.
Viorica Dăncilă a lansat o rafală de greșeli gramaticale în declarația făcută la ieșirea de la Biroul Electoral Central, unde a depus dosarul de candidat la prezidențiale.
Potrivit Hotărârii de Guvern care stabileşte calendarul alegerilor prezidenţiale din această toamnă, candidaturile pot fi depuse până cel mai târziu în 22 septembrie la ora 24.00.
În 12 octombrie va începe campania electorală, iar în 10 noiembrie este programat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
Cel de-al doilea tur de scrutin, în care vor intra primii doi candidaţi clasaţi, va avea loc în 24 noiembrie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.