Actualitate
Lăsata secului de Paşti şi DUMINICA Izgonirii lui Adam din Rai. De ce este bine să-ţi ceri iertare în această zi
Lăsatul secului pentru Postul Mare sau Postul Sfintelor Paști se ţine duminică, fiind ultima zi înainte de această perioadă, în care se mai poate mânca „de dulce”. Este Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, când se lasă sec de ouă, pește și lactate.
Sărbătoarea Sfintelor Paști este precedată de unul dintre cele patru posturi mari de peste an, rânduite în Biserica Ortodoxă. Postul Paştelui este chiar cel mai aspru post pentru creștini și durează 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor, devenind, astfel, și cel mai lung post.
Citeşte şi POSTUL PAŞTELUI 2017 începe în 27 februarie. Semnificaţii pentru credincioşi, obiceiuri şi perioadele cu dezlegare la peşte
Tradiții și obiceiuri
În toate zonele rurale din țară Lăsatul Secului de Paști joacă un rol extrem de important. De exemplu, Lăsata Secului de Paști păstrează tradiții specifice începutului unui an agrar, sărbătorit odată cu echinocțiul de primăvară.
Această sărbătoare marchează și acel moment de cumpănă dintre noul an agrar și cel vechi. În funcție de această sărbatoare sunt ținute și obiceiurile și datinile locului. Acestea se împart în două categorii: sărbători care au loc înaintea de Lăsatul Secului, în „Săptămâna Nebunilor” și obiceiuri care se țin în săptămâna „Căii lui Santoader”.
Praznicul de duminică este impodobit, din moși-strămoși, de tradiții pe care creștinii ortodocși le respectă pentru a avea un post ușor, care să înfrâneze puterea de a păcătui.
Ritualul halviţei
În foarte multe localități din sudul țării se păstrează cu sfințenie obiceiul de Batere a halviței. În cadrul acestei ceremonii participă și copiii și adolescenții. Se obișnuieste ca gazda să lege o bucată de halviță cu o sfoară și începe să o plimbe prin fața tinerilor, organizați în echipe de câte doi, având mâinile legate la spate. Fiecare copil încearcă să prindă bucata de halviță cu gura, un lucru mai greu decât și-ar închipui mulți. Majoritatea celor care participă la aceasta tradiție ajung să se murdarească din plin pe față și chiar pe haine. Se spune că persoana care prinde halvița în gură o primește drept recompensă.
Ritualul de „Legare a grânelor”
O altă datină care se păstrează și în zilele noastre este Legarea grânelor. Acest obicei se practică pentru ca păsările sau alte dăunătoare să nu distrugă recolta gospodarilor. De asemenea, tradiţia trebuie urmată întocmai, aşa cum a fost lăsată din moşi-strămoşi: în acea zi, când se practică acest ritual, nimeni din gospodăria respectivă nu trebuie să pună mâna pe cereale şi nici să le dea păsărilor şi animalelor să mănânce. Se spune că, dacă se încalcă tradiţia, recolta va fi distrusă pe câmp de păsări şi de dăunători. Ritualul se încheie abia seara, când gospodina iese în curte ţinând în mână mai multe feluri de grăunţe. Cu ochii închişi, aceasta aruncă acele grăunţe păsărilor din ogradă şi spune: ”Cum eu nu văd acuma nimic, aşa să nu vadă nici păsările holda mea”.
Vergelul, o petrecere cu strigături satirice
În această zi, la sate, se desfăşoară vergelul sau refenelele, un ceremonial al Mascaţilor, care are loc la asfinţitul soarelui şi se referă şi se referă la un schimb de replici şi de strigături satirice (refenele) între fetele bătrâne şi feciorii ”tomnatici” care au rămas necăsătoriţi.
Focurile purificatoare
În unele sate din Covasna, de Lăsatul Secului se practică un alt obicei vechi, cel al focurilor purificatoare. Pe înserat, pe dealuri se aprind focuri. Conform tradiției, în acest fel atmosfera se purifică în comunitatea respectivă, ajutând totodată și la alungarea spiritelor rele. Mai mult, se credea că prin savârşirea acestui ritual se asigură și perpetuarea renașterii la viață.
Plăcinte pentru soacre
În regiunea Munteniei, nurorile obişnuiesc să prepare plăcinte cu brânză dulce și stafide pe care mai apoi le oferă soacrelor, pentru ca relațiile lor să rămână „dulci” și în timpul Postului Mare.
Şapte sticle cu lapte pentru copiii săraci
Nu în ultimul rând, se mai practică și obiceiul ca mulți credincioși să ofere copiilor nevoiași câte șapte sticle cu lapte, simbolizând cele șapte săptămâni ale postului. Se crede că această tradiție va aduce hrană mai bună copiilor nevoiași pe parcursul Postului Paștelui.
Evanghelia duminicii Izgonirii lui Adam din Rai
”Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că postesti, ci Tatălui tau, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”. (Matei 6, 14-21)
Evanghelia acestei Duminici, a Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză, este o lumină pentru sufletul nostru în toată perioada Postului Sfintelor Paști în care intrăm acum. Duminica aceasta are o importanță majoră, deoarece îndată după ea începe o perioada lungă de urcuş duhovnicesc interior spre Înviere.
Astfel, duminică, 26 februarie, există rânduiala de a se cere iertare. Este cunoscută sub denumirea de “Duminica iertării”.
Vezi şi Perioada în care nu se fac nunţi şi zile de post din calendarul ortodox 2017
sursă: calendarulortodox.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News