Connect with us
Advertisement

Eveniment

Lecții de prim ajutor la Alba Mall pentru părinți și copii. Ce să faci dacă cineva se îneacă lângă tine. VIDEO demonstrativ

Publicat

Lecții de prim ajutor pentru părinți și copii, la Alba Mall. ISU Alba, Unitatea de Primiri Urgențe și SMURD prezintă în acest weekend lecții teoretice și practice pentru părinți și copii.

Aceștia sunt invitați la mall pentru a învăța cum să acționeze în situații critice. Una dintre cele mai eficiente metode este Manevra Heimlich.

Plutonierul Andrei Săliștean, de la Detașamentul de Pompieri Alba Iulia, a făcut o demonstrație.

El a explicat pas cu pas ce trebuie să facem dacă asistăm la un incident, plecând de la premisa că un bebeluș s-a înecat cu o jucărie.

În județul Alba, peste 20 de copii, ajung în fiecare an la unitățile de primiri urgențe din cauza înecului cu mâncare, obiecte, jucării etc.

Vezi și VIDEO: Manevra Heimlich explicată la Crucea Roșie Alba Iulia. Cum poți să îi salvezi viața unei persoane care se îneacă cu mâncare

Sâmbătă și duminică, 24-25 februarie, reprezentanții ISU Alba – UPU – SMURD vor organiza aceste lecții în incinta Alba Mall.

Lecții de prim ajutor: Ce poți învăța dacă participi

Aceste lecții de prim ajutor vor consta în special în:

  • acordarea primului ajutor în cazul înecului sugarilor sau copiilor cu mancare, obiecte, jucării etc.
  • modul de comportare în diferite situații de urgență
  • informații și activități despre activitatea salvatorilor
  • alte activități cu privire la situațiile de urgență.

Activitățile continuă și duminică.

În ce constă Manevra Heimlich

Manevra Heimlich este o procedură de prim ajutor utilizată pentru a ajuta o persoană care se sufocă din cauza unui obiect străin blocat în căile respiratorii.

Această manevră a fost dezvoltată de către medicul american Dr. Henry Heimlich și este concepută pentru a elibera căile respiratorii prin eliminarea obiectului străin.

Procedura constă în următoarele etape:

  1. Stai în spatele persoanei sufocată: Îndeamnă persoana să stea în picioare și poziționează-te în spatele ei.
  2. Plasează-ți unul dintre brațe în jurul taliei persoanei sufocate, astfel încât pumnul să fie în contact cu partea superioară a abdomenului, sub coaste.
  3. Apucă pumnul cu cealaltă mână: Cu cealaltă mână, apucă ferm pumnul care se află pe abdomen.
  4. Aplică presiunea: Îndreaptă-te înapoi și apasă în sus și înapoi cu mișcări rapide și ferme. Aceasta va crea o presiune care va ajuta la expulzarea obiectului străin din căile respiratorii.
  5. Repetă până când obiectul este eliminat: Continuă să aplici mișcări de compresiune până când obiectul este eliminat și persoana începe să respire normal sau până când ajunge ajutor medical de urgență.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement