Connect with us
Advertisement

Economie

Legea ce reglementează instalarea contoarelor inteligente și a celor individuale, aprobată de Parlament

Publicat

Legea ce oferă consumatorilor posibilitatea de a instala contoare inteligente şi individuale a fost adoptată, marți, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Este vorba despre proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.121/2014 privind eficienţa energetică. A fost adoptat cu 261 de voturi ”pentru” şi 11 abţineri.

Proiectul vizează transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor nou introduse de Directiva (UE) 2018/2002 referitoare la iniţiativa „Finanţare inteligentă pentru clădiri inteligente”, în contextul Directivei (UE) 2018/844 de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanţa energetică a clădirilor şi a Directivei 2012/27/UE privind eficienţa energetică, cu scopul principal de a facilita investiţiile în proiecte de creştere a performanţei energetice a clădirilor prin folosirea granturilor europene ca garanţie financiară.

Contoare inteligente și contoare individuale pentru consum de energie

Potrivit actului normativ, se introduce posibilitatea de a le oferi consumatorilor oportunitatea de a beneficia de instalarea unui contor inteligent, la cerere şi în condiţii echitabile şi rezonabile, care să le ofere toate informaţiile relevante. Clienţii vor avea acces la date obiective şi transparente privind consumul propriu şi la preţurile asociate şi la costurile serviciilor asociate consumului lor.

De asemenea, se instituie obligativitatea montării de contoare individuale pentru a măsura consumul de încălzire, de răcire sau de apă caldă menajeră pentru fiecare unitate a clădirii în cazul imobilelor de tip condominiu şi în clădirile mixte dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire sau alimentate de sisteme de încălzire sau de răcire centralizată.

Proiectul a fost votat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. albaiulian

    marți, 13.12.2022 at 14:45

    Lasati contoarele inteligente si scrieti, mai bine, despre tzeapa care li se pregateste romanilor care au doua sau mai multe locuinte, chiriasilor si celor care nu au facut succesiunea, in nota lege a plafonarii. Se pare ca o sa aiba parte de plafonari doar la o singura adresa (resedinta din CI) iar la celelalte vor plati pretul din contractul cu furnizorii de gaz si electricitate!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement