Connect with us
Publicitate

Actualitate

Legea pentru INDEMNIZAŢIA de creştere a copilului, adoptată de Camera Deputaților. Bani mai mulţi pentru mame

Publicat

mama si copilulPlenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, 30 martie, legea prin care indemnizaţia de creştere a copilului va fi de 85% din veniturile părintelui. Potrivit documentului, indemnizația se va acorda pentru o perioadă de doi ani, plafonul maxim de 3.400 de lei fiind eliminat.

Pe data de 8 martie, deputații din Comisia de muncă a Camerei Deputaților au decis că indemnizaţia de creştere a copilului va fi de 85% din veniturile părintelui şi se va acorda pentru o perioadă de doi ani, fără niciun plafon. Anterior, proiectul a fost adoptat pe articole în forma trimisă de la Comisia de muncă.

Vezi şi MODIFICĂRI la indemnizația de creștere a copiilor, adoptate de Comisia de muncă din Camerei Deputaților. Fără plafon maxim de 3.400 lei pe lună

Legea va merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, după termenul de 5 zile în care poate fi atacată la Curtea Constituţională.

Vezi şi Cum se acordă INDEMNIZAŢIA de creştere a copilului în 2016. Perioada de concediu, cuantum şi acte necesare

Printre cele mai importante modificări aduse de Comisia de muncă a Camerei Deputaților se numără:

– eliminarea plafonului maxim al indemnizației de 3.400 lei/lună;

– indemnizație lunară pentru mame în cuantum de 85% din media veniturior nete primite în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani, însă nu mai puțin de 85% din salariul minim brut pe țară – eliminându-se ISR-ul (indicele social de referință care era în valoare de 50 de lei) din lege;

– acordarea indemnizației – până la împlinirea vârstei de doi ani de către copil, respectiv 3 ani în cazul celor cu dizabilităţi;

– dacă decid să se întoarcă, mamele vor primi stimulent de inserție în cuantum de 50% din indemnizația minimă (adică din 85% din salariul minim brut).

Indemnizaţia se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemenală, de tripleţi începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere. Potrivit reglementărilor, mamele care au gemeni sau mai mulţi copii din aceeaşi sarcină primesc un bonus, pe lângă indemnizaţie de 85 % din salariul minim brut pe ţară pentru fiecare copil începând cu al doilea copil.

Salariul minim brut pe țară la care se raportează calculul acestei indemnizații este în prezent de 1050 lei pe lună, însă de la 1 mai acesta va crește la 1250 lei/lună.

Au existat și propuneri care au fost respinse, cum ar fi ca indemnizația lunară minimă să echivaleze cu salariul minim sau cu 85% din salariul mediu.

De concediu și de indemnizație pot beneficia fie mama, fie tatăl copilului. Mai mult, exista posibilitatea ca, dacă mama este cea care stă acasă, tatăl poate să beneficieze de o lună de concediu paternal în care va primi indemnizație. Pe aceasta perioada însă, indemnizația mamei va fi întreruptă.

Citeşte şi Taţii care au absolvit cursul de puericultură au 15 zile de concediu paternal în plus. Proiect de lege, adoptat de senatori

O altă prevedere a legii este ca părintele care s-a întors din concediul de creștere a copilului nu poate fi concediat timp de șase luni de la revenire.

Noile prevederi urmează să intre în vigoare de la 1 iulie, Camera Deputaţilor fiind forul decizional în privinţa acestui proiect.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate