Legea zilierilor, extinsă. Asociațiile, fundațiile și unitățile de cult vor putea beneficia de munca persoanelor plătite cu ziua
Legea zilierilor, extinsă. Senatul a adoptat recent un proiect care modifică legislația privind activitățile desfășurate de zilieri. Astfel, pe lista celor care pot beneficia de munca persoanelor plătite cu ziua vor fi incluse și asociațiile, fundațiile și unitățile de cult.
Un proiect legislativ adoptat deja la Senat, care a dat primul vot din Parlament, vizează modificarea legislației privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, astfel încât lista beneficiarilor muncii celor plătiți cu ziua să fie extinsă și să conțină asociațiile, fundațiile și unitățile de cult.
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri a fost adoptată de Senat pe 29 iunie, în calitate de primă cameră sesizată.
Proiectul inițiat de mai mulți parlamentari de la UDMR are ca obiect clarificarea unor aspecte de intelpretare și aplicare a Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, în special în ceea ce priveste categoria beneficiarilor care pot utiliza zilieri.
Potrivit parlamentarilor, s-au constatat dificultăți de intexpretare unitară cu privire la includerea asociațiilor, fundațiilor, a unităților de cult, precum și a instituțiilor aparținând cultelor religioase recunoscute potrivit legii în categoria beneficiarilor reglementați de actul normativ.
Legea zilierilor, extinsă. Ce se schimbă
Potrivit textului adoptat, lista beneficiarilor care pot utiliza munca zilierilor va cuprinde:
- unitățile administrativ-teritoriale;
- persoanele juridice, inclusiv asociațiile și fundațiile;
- unitățile de cult și instituțiile aparținând cultelor religioase recunoscute potrivit legii;
- persoanele fizice autorizate;
- întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.
O prevedere importantă a proiectului este extinderea beneficierilor și includerea în sfera acestora a entităților care nu dețin cod CAEN. Potrivit inițiatorilor, până acum această barieră împiedica multe entități să folosească legal zilieri, chiar dacă aveau nevoie temporar de muncă necalificată.
De ce a fost necesară modificarea
Inițiatorii explică faptul că, în aplicarea actuală a legii, au apărut dificultăți de interpretare unitară privind includerea asociațiilor, fundațiilor, unităților de cult și instituțiilor religioase în categoria beneficiarilor reglementați. Lipsa unei mențiuni exprese în lege a generat practici administrative diferite de la o instituție la alta, în special în ceea ce privește entitățile fără cod CAEN.
Parlamentarii UDMR arată că sectorul non-profit și cel al cultelor religioase folosesc deja, în practică, muncă necalificată cu caracter temporar pentru activități punctuale, însă cadrul legal nu reflecta clar această realitate. Modificarea urmărește corelarea normelor privind beneficiarii cu situația de fapt din teren.
Conform expunerii de motive, extinderea sferei beneficiarilor și asupra entităților fără cod CAEN are ca scop asigurarea unui cadru legal coerent și nediscriminatoriu pentru utilizarea muncii zilierilor.
Inițiatorii susțin că măsura va contribui la reducerea muncii informale, prin consolidarea cadrului legal aplicabil activităților ocazionale și prin clarificarea expresă a categoriilor de beneficiari care pot recurge legal la această formă de muncă, diminuând astfel riscul folosirii muncii nedeclarate.
Ce urmează
Proiectul a trecut de Senat, prima cameră sesizată, și urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)