Connect with us
Advertisement

Actualitate

Liderul Pro România Cugir spune că nu a trecut la PSD: ”Opriți minciuna marca Dîrzu!” Răspunsul social-democraților

Publicat

Liderul Pro România Cugir a transmis la redacție o declarație, ca urmare a declarațiilor președintelui PSD Alba, Ioan Dîrzu, care a spus că 300 de membri ai formațiunii lui Ponta au trecut la PSD. Vasile Sorin a negat că ar fi părăsit Pro România și a adăugat că nici un membru al organizației de la Cugir nu a făcut-o, așa cum au spus cei de la PSD. 

”Am rămas de-a dreptul șocat în această dimineță când am aflat că se anunță în presa locală cum că aș fi trecut eu și întreaga mea organizație la PSD. Refuz și acuz pe toți cei care au îndrăznit să facă acest gest în condițiile în care nu este deloc adevărat. Opriți minciuna marca Dîrzu!

Eu sunt membru Pro România și așa voi rămâne, de asemenea, nici un membru Pro România Cugir nu a trecut la PSD.

Este strigător la cer ce se întâmplă, se fac declarații fără niciun suport, se vorbește în numele nostru, ni se atribuie decizii despre care, noi cei în cauză, habar nu avem.

Declarațiile false trebuie să se oprească aici!” a transmis acesta redacției. 

PSD Alba a anunțat vineri că a primește în partid peste 300 de membri ai Pro România, nemulțumiți de conducerea actualului coordonator județean Horațiu Florea. Liderul filialei județene, Ioan Dîrzu, a spus că la PSD a trecut întreaga organizație a Pro România de la Sebeș și mai mulți membri de partid din mai multe localități, printre care și Cugir. Acesta nu l-a nominalizat pe Vasile Sorin. 

Citește și: UPDATE: Lovitură pentru partidul lui Ponta, în Alba. PSD a anunțat că a luat 300 de membri de la ProRomânia

UPDATE: PSD Alba a transmis un comunicat de presă legat de declarațiile lui Vasile Sorin., pe care îl redăm mai jos:  

”Horațiu Florea face o obsesie pentru PSD Alba după ce, în urmă cu câțiva ani, a ales să părăsească partidul, decizia fiindu-i respectată fără critici, tam-tam, ci cu strângeri de mână.

Președintele PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu și niciunul dintre membrii noștri, participanți la conferința de presă de vineri, nu au susținut că domnul Vasile Sorin, coordonatorul PRO România din Cugir, a trecut la PSD, așa cum se afirmă în articolul cu titlul ”Liderul Pro România Cugir spune că nu a trecut la PSD: ”Opriți minciuna marca Dîrzu!”

În comunicatul de presă trimis vineri precizam că PSD a fost ales de către 90 de membri ai PRO România din Sebeș, peste 25 de membri din Alba Iulia, peste 25 de membri din Cîmpeni, peste 20 de membri din Roșia Montană, peste 20 de membri din Blaj, peste 25 de membri din Abrud, peste 15 membri din Mogoș – acestea fiind câteva exemple – iar în conferința de presă numele domnului Vasile Sorin nu fusese pronunțat, ci s-a vorbit doar despre trecerea unor simpli membri din această organizație, fără a se nominaliza.

Legat de criticile pe care le aduce celor care au ales să se înscrie în PSD, îi spunem că fiecare membru este o pierdere, mai ales un coordonator local care se prezumă că are valoare dacă ocupă această funcție.

Acesta este, de altfel, primul și singurul comunicat de presă în care îi răspundem, fostului nostru coleg, căruia îi dorim succes!

Birou de presă PSD Alba”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement