Connect with us
Advertisement

Actualitate

Linie de cale ferată din judeţul Alba, scoasă la licitaţie: CFR închiriază tronsoane izolate. Condiţii pentru firmele interesate

Publicat

O linie de cale ferată din judeţul Alba va fi scoasă la licitaţie pentru închiriere. Este vorba despre tronsonul Sebeş-Petreştii de Sus, clasificată de CFR drept neinteroperabilă. Compania va închiria în total aproape 1.100 km de cale ferată care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile, în urma unei licitaţii publice cu strigare organizată luni, 21 iulie, la Bursa Română de Mărfuri (BRM). Operaţiunea este parte a angajamentelor faţă de FMI.

Tronsonul de cale ferată din judeţul Alba străbate oraşul Sebeş, de la ieşirea spre Sibiu către fabrica de hârtie din Petreşti. Reamintim că trecerea la nivel cu această cale ferată în dreptul DN1, în Sebeş, a fost dezafectată.

Contractul de închiriere pentru cei 1.079,9 kilometri de cale ferată va fi încheiat pe o perioadă de patru ani, iar oferta cu preţul cel mai mare va fi desemnată câştigătoare. Firmele interesate pot depune ofertele până în ziua licitaţiei, la ora 9.00, plicurile urmând să fie deschise o oră mai târziu.

La licitaţia de la BRM pot participa firme româneşti care au calitatea de operatori licenţiaţi de transport feroviar, conform condiţiilor menţionate în documentaţie.

„Închirierea secţiilor de cale ferată care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile reprezintă unul din angajamentele incluse în programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizează reducerea cheltuielilor şi a activităţilor neprofitabile. Prin programul de eficientizare a activităţii, CFR SA respectă angajamentele Guvernului României cuprinse în Scrisoarea de Intenţie, semnată cu Fondul Monetar Internaţional şi Memorandumul de Înţelegere cu Uniunea Europeană” a declarat într-un comunicat directorul general al CFR SA, Macarie Moldovan.

Compania poate închiria, prin licitaţii la BRM, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, câştigătorii fiind obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative.

Participanţii pot depune oferte pentru una sau mai multe secţii de circulaţie, aflate pe raza sucursalelor regionale de cale ferată Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

Sucursala Bucureşti are ca secţii neinteroperabile Ploieşti Vest – Târgovişte Nord – Fieni – Pietroşiţa, Diţeşti – Gura Palăngii, I.L. Caragiale – Diţeşti – Moreni, Ploieşti Nord – Măneciu, Câmpina-Cămpiniţa – Telega, Ploieşti Sud – Armăşeşti.

Pe sucursala Craiova există secţia Bradu de Sus – Bradu Rafinărie – Pârvu, pe Timişoara sunt Caransebeş – Bouţari, Haţeg – Subcetate, Oraviţa – Anina, Nădab – Grăniceri, Timişoara Nord – Jimbolia, Timişoara Nord – Timişoara Vest, iar pe sucursala Cluj sunt secţiile Câmpia Turzii – Turda, Ilva Mică – Rodna Veche, Botiz – Bixad, Baia Mare – Baia Mare Nord.

Pentru Sucursala Braşov, CFR scoate la licitaţie secţiile Chileni – Voşlobeni, Sebeş Alba – Petreştii de Pădure, pe sucursala Iaşi secţiile Dorneşti – Gura Putnei – Putna, Dornişoara – Floreni, Gura Humorului – Dărmăneşti, Crasna – Huşi, Zorleni – Fălciu Nord, Piatra Neamţ – Bicaz.

Pe sucursala Galaţi, secţii neinteroperabile sunt Făurei – Tecuci, Mărăşeşti – Panciu, Comăneşti – Moineşti, Făurei – Urziceni, iar pe Constanţa există secţiile Slobozia Veche – Ţăndărei, Medgidia – Tulcea Oraş şi Medgidia – Negru Vodă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement