Connect with us
Publicitate

Actualitate

Lista taxelor şi impozitelor ce pot fi plătite online prin card bancar de către persoanele fizice a fost extinsă

Publicat

ghiseul roLista taxelor care pot fi achitate online, prin intermediul cardului bancar a fost extinsă de Ministerul Finanțelor. Astfel, în cadrul impozitului pe venit, persoanele fizice pot plăti online, prin intermediul ghișeului virtual de plăți, şi impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal și regularizările din contribuții de asigurări sociale de sănătate, scrie Avocatnet.ro.

Printr-un act normativ publicat miercuri în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 850, respectiv Ordinul MFP nr. 2435/2016, lista creanţelor fiscale ce pot fi plătite pe internet cu ajutorul cardurilor fiscale a fost actualizată.

Astfel, în cadrul impozitului pe venit, persoanele fizice pot plăti online, prin intermediul ghișeului virtual de plăți numit „Sistemul național electronic de plăţi”, şi impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, pe lângă deja posibilă plată a impozitului pe venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală ori a veniturilor din activităţi agricole, a impozitului pe venituri din activităţi independente, impozitului pe venituri din salarii, dividende, dobânzi ori premii.

De asemenea, s-a introdus posibilitatea achitării online, cu ajutorul cardului bancar, a regularizărilor apărute în cadrul contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, acolo unde, din august începând, este posibilă plata contribuţiilor pentru concedii şi indemnizaţii ori plata contribuţiilor datorate de persoanele care realizează venituri din activităţi independente sau din chirii.

De la finalul lunii septembrie, plata obligaţiilor fiscale cu ajutorul cardului bancar, direct la ghişeele ANAF, este posibilă în toată ţara persoanelor fizice.

sursa: avocatnet.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. albanezul

    vineri, 28.10.2016 at 02:21

    Da,poti plati online cu cardul,conditia este sa sti cat ai de platit,dar de ce nu putem afla cat trebuie sa platim si altfel decat la sediul taxe si impozite?!?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate