Un miting de solidaritate cu cetățenii ucraineni se desfășoară sâmbătă după-amiaza la Alba Iulia.

Participanții poartă mesaje ”Solidari  cu Ucraina”, ”Uniți pentru Ucraina”.

Oamenii spun că vor să se organizeze pentru a sprijini refugiații din Ucraina. O parte dintre ei intenționează să meargă spre vamă.

Publicitate

Citește și VIDEO: Război în Ucraina. A patra zi de REZISTENȚĂ. Rușii nu reușesc să ocupe Kievul. Lupte grele pentru fiecare metru de pământ

În fața Prefecturii Alba, unde se desfășoară evenimentul, a venit și primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa. Acesta își declară disponibilitatea de a sprijini inițiativa.

Spune că luni sunt așteptați pentru a stabili detaliile organizatorice.

Știrea inițială

Vezi UPDATE FOTO-VIDEO: Război în Ucraina, ziua a treia. Asaltul rușilor continuă asupra Kievului. Fiecare minut de rezistență este o victorie

”Ne strângem pentru a ne manifesta pașnic solidaritatea cu Ucraina în fața agresiunii Federației Ruse. Acesta este un moment în care nu putem sta deoparte: o națiune cu care împărțim granițe este pusă la încercare. Mai mult, securitatea întregii Europe este pusă sub semnul întrebării.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Astăzi nu mai este vorba doar despre propagandă, știrile false sau dezinformările cu care deja ne-am obișnuit, de data aceasta, tancurile, armele, soldații au înconjurat un stat vecin care aspiră la un destin european. Un șef de stat autocrat a găsit de cuviință să își trimită trupele de <păstrare a păcii> în teritorii a căror independență le-a recunoscut-o, încălcând integritatea și suveranitatea Ucrainei.

Mii de vieți nevinovate sunt nevoite să își părăsească locuințele, alte milioane trăiesc sub amenințarea unei invazii. Sub ochii tuturor, Vladimir Putin a negat dreptul Ucrainei de a exista ca stat, ca națiune.

Publicitate

Deși par să nu fie multe lucruri pe care le putem face, putem striga împreună: Suntem alături de Ucraina!”, a scris inițiatorul evenimentului, pe Facebook.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News