Se împlinesc 33 de ani de la momentul care a fost numit în mod convențional „Revoluția Română”. Evenimentele de atunci nu au fost niciodată elucidate complet, la fel cum nu a fost niciodată detaliat modul în care s-a produs schimbul de putere. 

Publicitate

Ca în fiecare an, asociațiile de revoluționari, autoritățile locale și instituțiile de forță al căror rol în Revoluție nu a fost încă elucidat, depun coroane de flori, iar reprezentanții lor țin discursuri.

De menționat că nu există nici un rezultat al investigării crimelor din acea perioadă, iar familiile morților și răniții Revoluției din județul Alba, nici acum nu au aflat adevărul complet despre ceea ce s-a întâmplat.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ancheta a fost inclusă, la grămadă, în investigația ”mare”, rămasă nerezolvată la nivel național.

Vezi și: DOCUMENTAR Alba24: Revoluția din 1989, la Alba. 23 de morți și 111 răniți nu și-au găsit nici astăzi dreptatea

La comemorarea celor morți sau răniți la Revoluție, în fața Prefecturii din Alba participă revoluționari, oficialități locale și județene, reprezentați ai partidelor și ai armatei.

Programul activităţilor:

09.50  - 10.00  Primirea invitaților -  Troița din Piața I.I.C. Brătianu

10.00  - 10.03  Intonarea Imnului Național al României;

10.03  - 10.10  Oficierea serviciului religios;

10.10  - 10.15  Alocuțiune privind semnificația Zilei Victoriei Revoluției Române;

10.15  - 10.20  Depunere coroane și jerbe de flori, Troița Piața I.I.C. Brătianu;

Publicitate

10.20  - 10.22  Păstrarea unui moment de reculegere;

10.35  - 10.40  Depunere coroane și jerbe de flori - Monumentul Eroilor Revoluției;

10.40  - 10.42  Păstrarea unui moment de reculegere;

10.50  - 11.00  Primirea invitaților în Sala Unirii;

11.00  - 11.05  Intonarea Imnului Național al României;

11.05 -  11.15  Depunerea drapelului Revoluției în Sala Unirii.