Eveniment
LIVE-VIDEO: Fermierii și transportatorii din Alba protestează la Alba Iulia. TRASEUL pe care vor ajunge în fața Prefecturii
Fermierii și transportatorii din Alba organizează noi proteste, de luni până miercuri, la Alba Iulia. Luni dimineața, aceștia au pornit cu tractoarele, utilajele agricole și camioanele din zona Ambient spre centrul municipiului și Prefectura Alba.
Luni, în jurul orei 10.00, protestatarii au început să se grupeze în zona magazinului Ambient, la intrarea în oraș. La începutul protestului în zonă, și-au făcut apariția în jur de 30 de tractoare care au plecat în grupuri către oraș.
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia au anunțat că în perioada 22 – 24 ianuarie, între orele 10:00-15:00, a fost avizat un nou protest al fermierilor și transportatorilor.
Potrivit reprezentanților Primăriei, protestul public a fost aprobat de comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice, în baza Legii nr. 60/1991, republicată, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.
Acesta se va desfășura de luni, 22 ianuarie și până miercuri, 24 ianuarie 2024, în intervalul orar 10:00 – 15:00.
Traseul pe care se va desfășura protestul este următorul: str. Alexandru Ioan Cuza – str. Tudor Vladimirescu – str. I.C. Brătianu – str. București – Centura Alba Iulia – parcare Hotel Tara (sau alte parcări private de pe str. Al. I. Cuza).
La manifestația de protest a fermierilor și transportatorilor și-au anunțat participarea circa 100 de persoane, cu 100 de tractoare, utilaje agricole și camioane.
Deplasarea se va face pedestru pe trotuar și pe prima bandă de circulație, respectiv auto pe prima bandă de circulație.
Coloana nu va staționa pe nicio porțiune a itinerariului, cu excepția sectorului de drum cuprins între strada Ardealului – strada I.C. Brătianu – Instituția Prefectului.
Pe acest sector de drum traficul va fi restricționat, fiind deviat pe alte rute ocolitoare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Cornelia
luni, 22.01.2024 at 11:05
stricati motorina degeaba, nu primiti nicio reducere….