Eveniment
LIVE VIDEO: Papa Francisc a ajuns în România. Suveranul Pontif, primit cu urale și aplauze de sute de români
NOI imagini LIVE cu vizita Papei Francisc în România. Papa Francisc a ajuns, vineri, în România, pentru o vizită istorică între 31 mai şi 2 iunie. Călătoria apostolică a papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999 şi se desfăşoară sub genericul „Să mergem împreună”.
La aeroport s-au aflat sute de persoane, între care copii îmbrăcați în costume populare, care au venit să îl aștepte pe Papa, stând într-o zonă delimitată de o parte și de alta a culoarului pe care va trece Suveranul Pontif. De asemenea, este așteptat de arhiepiscopul romano-catolic de București Ioan Robu și de zeci de reprezentanți ai Bisericii Catolice și Ortodoxe.
La sosirea în România, Papa Francisc a fost întâmpinat de către şeful statului la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.
Klaus Iohannis și Sfântul Părinte au vorbit preț de câteva momente. De aici, Papa Francisc urmează să fie însoțit de o delegație românească la Palatul Cotroceni. Drumul de la Aeroport la Cotroceni a fost parcurs un un autoturism Dacia Logan. O imagine incredibilă, o Dacie Logan înconjurată de mașini Touareg și Mercedes.
Papa Francisc se îndeaptă spre Palatul Cotroceni, într-o Dacie Logan. La Palatul Cotroceni va avea loc primirea oficială. Sute de oameni au așteptat, într-o zonă în care coloana Suveranului Pontif a circulat cu viteză redusă, pentru ca Papa Francisc să-i salute pe cei prezenți.
Suveranul Pontif a ajuns la Palatul Cotroceni. Papa Francisc este întâmpinat de Garda de Onoare. Acesta a salutat mulțimea în limba română. ”Bună ziua!”.
Papa Francisc a intrat, apoi, la discuții cu Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Potrivit informațiilor, cei doi vor discuta singuri timp de 30 de minute.
CITEȘTE ȘI: Vizita Papei Francisc la Blaj: GHIDUL pelerinilor. Informații despre acces, obiecte permise și vestimentație. PROGRAM
PROGRAMUL VIZITEI: La București, Papa Francisc se întâlnește cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Viorica Dăncilă, cu ambasadori, cu reprezentanţi ai societăţii civile, cu Patriarhul Daniel, cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La ora 17:00, Papa Francisc se va întâlni cu Patriarhul Daniel, la Catedrala Mântuirii Neamului. Cei doi vor spune rugăciunea ”Tatăl nostru”, apoi, Sanctitatea Sa va saluta mulțimea. Papa Francisc va prezida Sfanta Liturghie la Catedrala Sf Iosif, la ora 18:00, apoi va porni spre Piața Victoriei.
Papa Francisc este așteptat de nu mai puțin de 25.000 de voluntari, care s-au înscris online pentru a-l vedea pe Papa Francisc după Sfânta Liturghie de la Catedrala Sf. Ioşif. În centrul oraşului vor fi amplasate două scene (Catedrala Sf. Iosif şi Piaţa Ateneului), 15 ecrane şi numeroase difuzoare unde va putea fi urmărit programul Papei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News