Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

LIVE VIDEO: Parada militară de la București, de 1 Decembrie. Peste 1.500 de militari în defilarea de la Arcul de Triumf

Publicat

YouTube video

Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, Parada militară de la București: peste 1.500 de militari și specialişti defilează în Piața Arcul de Triumf. Sunt prezentate circa 120 de mijloace tehnice. Aeronavele nu mai survolează din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Participă militari și specialiști din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale şi Administrația Națională a Penitenciarelor, a anunțat MApN.

Parada militară de la București a început de la ora 11.00.

Vezi Ziua Națională la Alba Iulia. PROGRAM 1 Decembrie 2022: parada militară, masa populară, concertele și artificiile. GHID pentru participanți

Avioanele nu vor survola la parada de la București din cauză că plafonul de nori este foarte jos, anunță generalul Daniel Petrescu. ANM a anunțat că nebulozitatea va fi persistentă și sunt condiții de ploaie, lapoviță și chiar ninsoare, dar și condiții de formare a poleiului.

„Din păcate nu vom putea survola la București. Prognoza nu ne permite. Asta nu înseamnă că avioanele noastre nu pot zbura pe o astfel de vreme”, spune la Euronews generalul Daniel Petrescu.

Șeful Statului Major al Apărării precizează că plafonul de nori este foarte jos și avioanele nu pot zbura în siguranță în formațiile stabilite pentru paradă.

La București, nebulozitatea va fi persistentă și vor fi precipitații mixte – ploaie, iar temporar lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în timpul zilei, când va atinge viteze de 40 – 50 km/h. Temperatura nu va avea variații semnificative pe parcursul intervalului, astfel că maxima se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar minima va fi de 0…1 grad.

La Alba Iulia, parada militară este de la ora 14.00, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. Participă peste 800 de militari, cu tehnică terestră și aeriană, printre care lansatoare HIMARS, elicoptere IAR 330 SOCAT și avioane F16.

150 de militari străini

La parada militară din București defilează și aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detașamente din Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos, precum și militari reprezentând țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. De asemenea, sunt și aproximativ 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania și Statele Unite ale Americii.

Salve de tun și coroane de flori

La începutul ceremoniei se intonează Imnul Național al României, concomitent cu executarea a 21 de salve de tun. Urmează depunerea unei coroane de flori de către președintele României, Klaus Iohannis, în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc, și păstrarea unui moment de reculegere.

În zona Arcului de Triumf este amplasată o expoziție de tehnică militară care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale.

Parada terestră

Parada terestră este comandată de generalul Corneliu Postu. Participă militari de la:

  • Divizia 2 Infanterie Getica
  • luptători de elită, detaşamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale (au participat constant la misiuni specifice în Afganistan; au o uniformă de luptă multiprotectoare, unicat în Armata României, care, printre altele, este rezistentă la foc)
  • detaşamentul Brigăzii de Informații Militare (înființat în 2010, pentru asigurarea sprijinului cu informaţii a factorilor de decizie până la nivel strategic; structuri din domeniile HUMINT, IMINT şi război electronic; militarii au participat la misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan şi Balcanii de Vest; inclusiv misiuni acoperite printre localnicii din teatrele de operaţii).
  • detaşamentul Brigăzii Multinaționale de Sud-Est (militari polonezi, portughezi și din Republica Macedonia de Nord, unități dislocate în România)
  • detașamentul Grupului de Luptă NATO din România (detașat la baza Cincu; militari francezi, belgieni și olandezi)
  • formație de militari ai Republicii Moldova
  • militar ai Diviziei 101 Aeropurtate SUA (una dintre cele mai cunoscute mari unități americane din lume, care luptă sub denumirea de „Screaming Eagles”, potrivit adevărul.ro).
  • detașamentul Forțelor Terestre Române: militari ai Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, formațiunea Forțelor Aeriene Române și blocul Forțelor Navale (60 de militari)
  • formațiuni ale Ministerului Afacerilor Interne (Poliție, Jandarmerie și Pompieri), SRI, STS, Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Tehnică militară terestră și aeriană

Ceremonia include aviația militară:

  • aeronave C-27J Spartan (Baza 90 Transport Aerian Otopeni)
  • avion C-130 Hercules
  • elicoptere IAR-99 Standard
  • aeronave IAR-99 Șoim
  • avioane de luptă F-16 Fighting Falcon (Baza 86 Aeriană).
  • aeronave F-18 Hornet (Spania)
  • CF-188 Hornet (Canada)
  • Eurofighter Typhoon (Italia)
  • elicoptere IAR 330 Puma (MApN)
  • aeronave Chinook și AH-64 Apache (US Army)
  • eurocopter AS 365 N Dauphin (SRI), EC-135 (MAI)

Tehnică militară terestră:

  • HUMVEE, model M 1165 cu turelă
  • vehicule de luptă Toyota special modificate ale Forțelor Speciale
  • drone Scan Eagle din dotarea Batalionului IMINT
  • vehicule blindate URO VAMTAC
  • blindate PIRANHA V
  • sisteme de rachete HIMARS
  • blindate MLI-84M Jderul
  • tancuri TR-85 M1 Bizonul
  • lansatoare de rachete LAROM.
  • blindate ale Regimentului 152 Infanterie „Diavolii Roșii” (Franța)
  • blindate ROSOMAK (Polonia)
  • vehiculele de luptă PANDUR (Portugalia)
  • blindate și obuziere, Divizia 101 Aeropurtate (SUA)
  • sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare Patriot
  • rachete HAWK
  • sisteme de transmisiuni/autospeciale MAI, SRI și STS

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax